VIDEO: Scene de coșmar în Germania. O roată panoramică a luat foc în timpul unui festival, peste 23 de persoane au fost rănite

VIDEO: Scene de coșmar în Germania. O roată panoramică a luat foc în timpul unui festival, peste 23 de persoane au fost rănite

Incidentul dramatic a avut loc la Festivalul Highfield, iar acum a fost declanșată o anchetă care trebuie să explice de ce a luat roata foc. Totul ar fi început în momentul în care o gondolă a luat foc în jurul orei locale 21:00, fiind urmată de o altă gondolă. Ambele au fost complet distruse de flăcări, în timp ce oamenii se panicau.

O roată panoramică a luat foc în timpul unui festival, peste 23 de persoane au fost rănite

Dintre cele 23 de persoane rănite, doar patru au suferit arsuri, în timp ce una dintre persoane a fost rănită în cădere. Restul persoanelor, printre care medici și patru polițiști au fost răniți după ce au inhalat fum. Purtătorul de cuvânt al Poliției a transmis că numărul exact al victimelor nu poate fi comunicat și nici starea exactă de sănătate a acestora.

Din motive ce țin de intimitatea victimelor nu a fost divulgat nici sexul, numele sau vârsta acestora. Totuși, un martor la tragedie spune că roata a accelerat brusc, după care a luat foc în partea superioară. În acel moment, rapperul german ski Aggu susținea un concert și a anunțat că este șocat de cele văzute, conform postărilor de pe X.

”Sunt absolut şocat şi supărat că roata a luat foc în timpul concertului meu de la Highfield. Mi s-a spus în cască să nu întrerup concertul sub nicio formă şi să vorbesc în continuare cu voi ca să evităm panica în masă”, a explicat rapperul pe Instagram. ”Prioritate a fost să preîntâmpinăm o escaladare a situaţiei. Din fericire, a avut efect”, a completat acesta.

#UPDATE: More than 20 people were injured after a Ferris wheel at a music festival in Germany caught fire on Saturday evening.

Images show two carriages of the ride on fire as smoke billows into the air at the Highfield Festival near the city of Leipzig.#Germany #musicfestivalpic.twitter.com/2mInsssUhM

— upuknews (@upuknews1) August 18, 2024

Din păcate astfel de incidente sunt tot mai dese în parcurile de distracții din întreaga lume. Cel mai recent e incidentul mortal din Ohio, SUA, acolo unde un bărbat a murit după ce a fost lovit de un roller coaster. Bărbatul în vârstă de 38 de ani le transmisese polițiștilor că a fost lovit de un roller coaster, după ce a intrat într-o zonă restricționată.

A Ferris wheel at a festival Near Leipzig Germany #fernsehgarten pic.twitter.com/3OmcGMsHPC

— Picks & Vidz (@Picksvidz) August 18, 2024

Un bărbat a murit după ce a fost lovit de roller-coaster în SUA

A murit după câteva zile la spital, însă parcul de distracții nu poate fi tras la răspundere, pentru că individul nu avea ce să caute în acel loc. ”Se crede că a fost lovit de un vehicul de distracție”, a declarat un purtător de cuvânt al parcului. Un raport al Poliției din Wilmington, Ohio, arată că bărbatul a suferit ”o leziune traumatică” în parcul tematic Kings Island.

”La locul accidentului a intervenit de urgență personalul de siguranță și de prim ajutor al parcului. Bărbatul a fost transportat la spital în stare critică și, la câteva zile, a decedat. Cauza decesului este în curs de investigare, iar rezultatele finale ale autopsiei sunt așteptate să dureze între opt și zece săptămâni”, conform anchetatorilor.

Potrivit unui martor, bărbatul i-a transmis unui angajat al parcului că a pierdut ceva în cursă și că trebuie să se întoarcă. Deși angajatul parcului de distracții i-a explicat că nu poate face nimic până la închiderea cursei, individul și-a forțat norocul și a fost lovit din plin de roller coaster.

Statistic, între perioada 1987 – 2000 erau raportate aproximativ 4,5 decese anuale în parcurile de distracții. După 1990 cifra a urcat la 52 de morți pe an, un număr îngrijorător. Doar în 2019, aproape 1.400 de oameni au fost răniți în parcurile de distracție din toată lumea, semn că distracția poate fi uneori riscantă

Please follow and like us:
Pin Share