Viktor Orban nu poate fi mediator în războiul declanșat de Rusia în Ucraina, spune Zelenski, la o săptămână după vizita premierului Ungariei

Viktor Orban nu poate fi mediator în războiul declanșat de Rusia în Ucraina, spune Zelenski, la o săptămână după vizita premierului Ungariei

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni, 8 iulie, că premierul Ungariei, Viktor Orban, cu care s-a văzut săptămâna trecută la Kiev, nu poate acționa ca mediator pentru a pune capăt războiului din Ucraina și că acest lucru poate fi făcut doar de puterile mondiale China, SUA sau UE, a relatat Reuters, citată de Agerpres.

Zelenski a susținut că numai economiile dezvoltate sau ţările cu forţe armate mult mai puternice decât ale Rusiei ar putea gestiona o astfel de sarcină.

„Sunt multe astfel de ţări în lume? Nu. Cred că SUA şi China sunt astfel de ţări. Şi UE, nu doar o ţară, ci întreaga UE. Asta ar putea fi într-adevăr o misiune de mediere”, a afirmat Zelenski, aflat în Polonia.

Acesta a precizat că negocierile lui Orban cu Putin, care au stârnit o controversă în UE, nu au fost coordonate cu Kievul. „Chiar dacă Putin se întâlneşte cu un stat anume, asta nu înseamnă că vrea să pună capăt războiului“, a punctat Zelenski.

Pe 2 iulie, Viktor Orban a mers la Kiev în prima sa călătorie în Ucraina de la începerea războiului declanșat de Rusia, susținând că este într-o misiune de pace. Considerat un cal troian al Kremlinului în UE și NATO, liderul naţionalist ungar i-a propus lui Zelenski un „armistiţiu” interpretat ca fiind favorabil Rusiei. Zelenski l-a refuzat însă pe Orban.

Pe 5 iulie, premierul ungar a mers și la Moscova, în cadrul aceluiași demers, pentru a discuta cu Vladimir Putin. Orban a spus că a făcut acest lucru „ca să ştiu ce crede despre iniţiativele de pace existente în prezent”, să afle ce crede Putin „despre încetarea focului şi negocierile de pace” și să cunoască „viziunea sa asupra Europei de după război”. Totuși, liderii europeni au spus că Viktor Orban „nu reprezintă UE” și au criticat prezența lui în capitala Rusiei.

  

  

Please follow and like us:
Pin Share