Contrar imaginii populare, sursele istorice și specialiștii relevă că voievozii Moldovei se bazau pe trupe de elită în luptele cu turcii și alți inamici redutabili. Deși mulți își imaginează că armata moldoveană era formată majoritar din țărani neinstruiți, luați de la plug, mărturiile vremii și cercetările istorice arată o realitate diferită.
În mentalul colectiv, persistă mitul, promovat intens în perioada naționalistă a comunismului, că moldovenii ieșeau învingători datorită sacrificiului și patriotismului. În realitate, armata Moldovei era formată dintr-un nucleu de soldați profesioniști și trupe de elită. Chiar și țăranii liberi, recrutați în oaste, aveau o experiență de război acumulată în numeroase lupte interne și externe.
Organizarea militară a Moldovei și vitejia soldaților
Armata Principatului Moldovei respecta structura feudală, bazată pe legături vasalice. În caz de război, erau convocate cetele boierești, alături de „oastea cea mare”, formată din țăranii liberi sau răzeși. Aceștia erau capabili să se echipeze pe cheltuiala lor și să se prezinte la luptă. Istoricii militari afirmă că țărănimea dependentă, acei țărani prost echipați din filmele propagandistice, nu erau chemați la oaste.
Răzeșii din „oastea cea mare” erau trupe experimentate, călite în lupte frecvente, mai ales pe frontieră, împotriva tătarilor și în războaiele civile care au marcat Moldova. „Oastea cea mare” era convocată doar în cazuri excepționale, cum a fost invazia otomană din 1475. În mod curent, domnitorul se baza pe „oastea mică”, formată exclusiv din soldați profesioniști. În „Historia Polonica”, Jan Dlugosz menționează că Moldova se baza pe 12.000 de luptători profesioniști.
Moldovenii, recunoscuți pentru abilitățile lor de luptători
Moldovenii erau apreciați pentru abilitățile lor de războinici, mânuind spada, arcul, lancea, securea și ghioaga cu mare pricepere. Aceștia erau descriși ca fiind înalți, vânjoși și foarte curajoși în luptă. Călătorii străini, precum Matteo Muriano și Anton Maria Graziani, subliniau vitejia și abilitățile lor militare.
Moldovenii se adaptaseră războiului călare datorită influenței populațiilor de stepă și necesitau mobilitate pentru a face față trupelor rapide ale tătarilor. Hergheliile Moldovei erau renumite, iar călăreții moldoveni erau cunoscuți pentru abilitatea de a trage cu arcul din galopul calului.
Cavaleria ușoară, formată din răzeși, impresiona prin eficiență și impactul psihologic asupra inamicilor. Aceștia purtau cămăși de zale și coifuri, iar regele Ungariei Sigismund considera că domnul Moldovei, Alexandru cel Bun, putea mobiliza „10 mii de cavaleri”. Moldovenii își demonstraseră forța de-a lungul timpului prin raiduri și expediții militare în Polonia, Transilvania și teritoriile tătărești.
Trupele de elită ale Moldovei: Vitejii
Moldovenii aveau și trupe de elită, numite „viteji”, despre care se cunosc puține lucruri. Acești războinici, membri ai familiilor boierești, erau pregătiți din copilărie pentru război. Specialiștii îi compară cu cavalerii apuseni, dar adaptați pentru războiul balcanic, purtând cămăși de zale pentru mobilitate.
Vitejii sunt menționați frecvent în documentele medievale și erau considerați elitele războinice ale Moldovei. Istoricul A.D. Xenopol credea că erau luptători de elită din rândul micii boierimi, experți în războiul călare și mânuirea spadei și arcului. Nicolae Iorga estima că existau 3000 de viteji în armata Moldovei, care formau cavaleria boierească strălucitoare.
Astfel, vitejia moldovenilor din Evul Mediu și existența trupelor de elită ale lui Ștefan cel Mare demonstrează organizarea militară avansată și adaptabilitatea la condițiile de război din acea perioadă.
