Vlad Pascu află astăzi dacă scapă de arestul preventiv. Decizia nu va fi definitivă

Vlad Pascu află astăzi dacă scapă de arestul preventiv. Decizia nu va fi definitivă

Arestul preventiv al lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat accidentul din 2 Mai, în urma căruia au murit doi tineri, va fi discutat, luni, la Judecătoria Mangalia. Ședința va începe la ora 13.00.

Hotărârea nu va fi definitivă

Dar, chiar dacă instanța va decide prelungirea arestului preventiv pentru încă 30 de zile sau va înlocui măsura, decizia nu va fi definitivă și va putea fi atacată la Tribunalul Constanța, conform observatornews.

Săptămâna trecută, Tribunalul Constanța a respins cererea lui Vlad Pascu de a se înlocui arestul preventiv cu cel la domiciliu, dar decizia a fost definitivă.

Avocații lui Vlad Pascu au încercat să îl scoată din arestul preventiv și au dat vina pe tinerii decedați în accident că ar fi avut cantități mari de alcool în organism în momentul accidentului și că ar fi și ei de vină pentru producerea sa.

Avocatul Adrian Cuculis care reprezintă familiile victimelor lui Pascu spune că unul dintre tinerii decedați nu consumase deloc alcool, iar celălalt avea un nivel scăzut al alcoolemiei pentru care ar fi primit maxim o amendă. Următorul proces pentru acest termen va fi în data de 20 septembrie.

Vlad Pascu, în arest preventiv din 20 august 2023

Reamtintim că, Vlad Pascu se află în arest preventiv din data de 20 august 2023, iar această măsură a fost prelungită la fiecare 30 de zile, până acum. El este judecat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.

Please follow and like us:
Pin Share