Vladimir Tismăneanu: ”Scârnavul Bulai şi-a făcut de cap nu doar la SNSPA”

RMAG news

Acest scârnav Bulai si-a făcut de cap nu doar la SNSPA, ci si, mai devreme, in nava-fanion a invațământului superior din România, Universitatea din București, spune Vladimir Tismăneanu.  Tismăneanu a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook despre controversatul subiect, pe care il redam integral:

”Slinoși, abjecți și concupiscenți: Cu cât citesc mai mult despre „experimentele” lui Bulai, cu atât mă năpădește o greață irepresibilă. Aflam mai nou ca povestea a inceput mai devreme. Conf. univ. dr. Claudiu Tufiș de la Facultatea de Stiințe Politice regretă ca nu a vorbit atunci. Era student la Facultatea de Sociologie a Universității din București. „Nu am adunat foarte multe regrete până acum, dar acesta este unul dintre ele: nu am luat o poziție publică împotriva mizeriilor pe care Bulai le făcea încă de la jumătatea anilor 1990, când l-am avut eu ca profesor la sociologie”, a reacționat luni dimineață Claudiu Tufiș. „Universitatea București are și ea responsabilitatea ei, nu doar SNSPA.”
Am scris pe Hotnews un text elogios despre profesorul Lazar Vlăsceanu acum câteva saptamani la moartea sa. Ma intreb acum, nu am cum să nu mă intreb, a știut oare Lazar Vlăsceanu, chiar la nivel de șoapte, cu ce se ocupau „discipolii” (asa zic ei) Bulai si Pieleanu? Ce știau Ilie Bădescu, Dorel Abraham, Ioan Mihailescu, Dumitru Sandu? Au știut despre studenții obligați să stea in chiloti in sala de seminar? Oare asta invățaseră acești profesori de la H. H. Stahl că inseamnă metodele si tehnicile sociologiei? Se rasucește in mormânt regretatul lor si al meu profesor.
Acest scârnav Bulai si-a făcut de cap nu doar la SNSPA, ci si, mai devreme, in nava-fanion a invațământului superior din România, propria mea alma mater, Universitatea din București.. Ce știau profesorii de la Sociologie, cei de atunci si cei de azi, despre porcăriile maniacului Bulai? Când mai afli că a fost si in Consiliul de Administrație al TVR, te iei cu mâinile de cap. Pe vremuri, politologul Ken Jowitt a propus conceptul de „familialization of socialism” pentru a descrie sultanismul dictaturii lui Ceaușescu. Ce citesc despre rapacitatea clanurilor academice din România sugerează practicile unei nepotocrații autoritare, cinică, malignă si ipocrită care iși exercită/perpetuează dominatia prin ceea numim „reguli de informalitate”, procedee utilizate, metodic, sistematic si abuziv in propriul folos”.

The post Vladimir Tismăneanu: ”Scârnavul Bulai şi-a făcut de cap nu doar la SNSPA” appeared first on Cotidianul RO.

Please follow and like us:
Pin Share