Vor să voteze, dar n-au unde. Au mai adus cabine!

RMAG news

Foto: Timi Slicaru

Potrivit prevederilor legale, la fiecare 300 de alegători arondaţi la o secţie de votare se asigură câte o cabină, dar, de regulă, nu mai mult de 5 cabine de vot.

Biroul Electoral a admis  o contestaţie formulată de PNL, iar primarul interimar al Municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş (PSD), candidat la Primărie, a fost obligat  să suplimenteze numărul cabinelor.

Primarul interimar al municipiului Baia Mare, Doru Dăncuş, s-a conformat și a scris  pe o reţea de socializare că suplimentat și mai suplimentează dacă e nevoie.

„Au fost anumite aglomeraţii, dar, ştim cu toţii, sunt anumite perioade de vârf când iese lumea de la biserică; merge, votează, după care scade (prezenţa la urne – n.r.). (…) În acest moment, datorită situaţiei pe care am primit-o de la Biroul Electoral de Circumscripţie, unde am constatat în anumite secţii de votare aglomeraţie şi oamenii aşteaptă pentru a intra în cabina de vot, am suplimentat numărul cabinelor de vot cu 30 până în momentul de faţă şi urmează să mai suplimentăm cu încă 30 – 40 de cabine de vot”, a scris Doru Dăncuş.

El i-a îndemnat pe alegători să se prezinte la vot şi să ignore mesajele alarmiste lansate de candidaţi

„Vă invităm pe toţi să vă exprimaţi dreptul la vot. Este dreptul fiecăruia”, a adăugat Doru Dăncuş.

Fiecare local de secţie de votare trebuie să posede un număr suficient de urne de vot, cabine, ştampile cu menţiunea „VOTAT”, proporţional cu numărul alegătorilor înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente şi speciale şi cu numărul estimat al alegătorilor care vor fi înscrişi în listele electorale suplimentare, precum şi o urnă de vot specială.

The post Vor să voteze, dar n-au unde. Au mai adus cabine! appeared first on Cotidianul RO.