Vor și mai mulți bani: Zeci de grefieri, magistraţi şi foşti magistraţi cer în instanță majorarea salariilor cu 25%, recalcularea sporurilor şi banii retroactiv de la 1 ianuarie 2018

Vor și mai mulți bani: Zeci de grefieri, magistraţi şi foşti magistraţi cer în instanță majorarea salariilor cu 25%, recalcularea sporurilor şi banii retroactiv de la 1 ianuarie 2018

Zeci de grefieri, magistraţi şi foşti magistraţi cer în instanţă majorarea salariilor cu 25%, recalcularea sporurilor şi acordarea restanţelor salariale de la 1 ianuarie 2018.

 

Grefierii și magistrații vor și mai mulți bani

 

Potrivit G4Media, într-o sesizare a Tribunalului Bucureşti se arată că mai mulţi procurori solicită majorările salariale. Tribunalul urmează să sesizeze Curtea Supremă „pentru a pronunţa o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept privind calcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor (procurori) prin raportare la VRS 605,225 lei neplafonată majorată cu 25 % şi calcularea sporurilor de 45 % prin raportare la indemnizaţia de încadrare astfel determinată”.

Într-un alt caz, Tribunalul Bucureşti a sesizat Curtea Supremă privind o solicitare similară a unor grefieri.

Şi într-un alt dosar, Tribunalul Bucureşti arată că„reclamanţii sunt magistraţi/foşti magistraţi, iar începând cu 01.01.2018 drepturile salariale ale acestora s-au raportat la un indice de valoare sectorială de 484 (lei – n.r.), care s-a majorat cu 25 %, rezultând astfel un indice de valoare sectorială de 605,225 (lei – n.r.), potrivit art. 38 alin. 3 lit, a din Legea nr. 153/2017, iar prin hotărâri judecătoreşti /ordine administrative a fost recunoscut un indice de valoare sectorială de 605.225, începând cu aceeaşi dată, respectiv 01.01.2018, care majorat cu 25 % ar rezulta un indice de referinţă de 756,53 (lei – n.r.)”.

G4Media mai notează că alți 71 de grefieri au cerut la Tribunalul Vâlcea majorarea salariilor cu 25%. Ei cer banii retroactiv de la 1 ianuarie 2018. Tribunalul Vâlcea a sesizat deja Curtea Supremă, care a acordat termen pentru 16 septembrie.

 

Despre indicele prin care se calculează salariile în Justiție

 

Totul în contextul în care, în plină criză, magistrații și-au mărit salariile retroactiv cu 25%.

Sursa citată explică faptul că solicitările de majorări salariale prin creşterea VRS (valoarea de referinţă sectorială, un indice prin care se calculează salariile magistraţilor şi personalului auxiliar din justiţie) cu 25 % la 756 de lei vin după ce anul trecut personalul din justiţie a obţinut majorarea VRS de la 484 lei la 605 lei.

Please follow and like us:
Pin Share