Vremea extremă face prăpăd în toată țara! Vijeliile rad totul în calea lor, iar canicula pârjolește pământul. Apa potabilă, împărțită cu porția de pompieri

Vremea extremă face prăpăd în toată țara! Vijeliile rad totul în calea lor, iar canicula pârjolește pământul. Apa potabilă, împărțită cu porția de pompieri

În comuna Vorona din Botoșani apa a devenit un lux. Seceta a secat fântânile și pârâurile iar acum, din cauza temperaturilor extreme, situația s-a agravat. Astfel, oamenii sunt nevoiți să apeleze la ajutorul pompierilor.

În total, aproape 500 de suflete așteaptă lunar salvarea de la pompierii voluntari din Vorona, care aduc apă cu autospeciala de stingere a incendiilor.

„Noi încercăm să facem tot posibilul, cât de cât, de a ameliora prin a transporta apa din curtea bazinului normal al liceului, care este alimentat din trei fântâni. În situația respectivă, 3-4 mașini la zi, mai mult nu pentru faptul că trebuie să rămână și în bazin apă, în caz de incendii, de alte probleme deosebite”, spune viceprimarul Gheorghe Frunză.

Din păcate, de peste 20 de ani se lucrează la rețeaua de apă și la canalizare, iar oamenii vor mai avea de așteptat până lucrările se vor finaliza.

„Comuna nu este racordată la rețea. Deocamdată să fac racorduri până la limita proprietăţii. Avem bazinele, iar aducţiunea este de la Bucecea. Când se vor conecta și la familiile din comuna Vorona, atunci vom putea să facem și recepția la canalizare.”, spune viceprimarul

Please follow and like us:
Pin Share