Zeci de condamnați pentru pedofilie în spațiul virtual sunt liberi pe străzi, în urma controversatei măsuri de eliberare anticipată din Marea Britanie

Zeci de condamnați pentru pedofilie în spațiul virtual sunt liberi pe străzi, în urma controversatei măsuri de eliberare anticipată din Marea Britanie

Cotidianul The Sun a lansat o anchetă și a descoperit 30 de bărbați care au fost eliberați, deși erau condamnați pentru pornografie online din categoria A, care implică distribuirea de imagini cu conținut sexual explicit, acte de sadism, pedofilie sau zoofilie.Publicația prezintă fotografiile și cazierul fiecărui dintre ei, inclusiv detalii șocante despre felul în care au ajuns să beneficieze de clemență.Unul dintre cei condamnați, care deținea 12.000 de imagini cu acte de natură pedofilă, a primit o sentință cu suspendare pentru că avea “suflet bun”, în timp ce altul a evitat închisoarea și-a recunoscut vina de a fi privit imagini cu copii care “sufereau vizibil” pentru că era „ceva de urmărit”.Publicația britanică a lansat o campanie prin care vrea să convingă autoritățile să revizuiască lista criteriilor ce stau la baza eliberării anticipate, astfel încât toți infractorii condamnați pentru diverse delicte de natură sexuală, mai ales dacă este vorba de minori, să nu poată fi eliberați.

Printre deținuți, aproape 20% (16.458) sunt arestați preventiv, în așteptarea unui proces sau pronunțarea sentinței. Una dintre cauzele pentru care închisorile britanice sunt așa de pline este lungimea sentințelor pronunțate de Curțile Coroanei (tribunale) care în 2023 erau în medie cu 25% mai lungi decât în 2012.

Această eliberare anticipată a fost decisă de noul guvern Laburist, instalat după alegerile legislative din vară. Măsura ar urma să reducă presiunea asupra sistemului penitenciar, care a atins un număr record de peste 88.000 de deținuți, capacitatea disponibilă fiind de sub 1%, potrivit ministerului justiției, scrie RFI.

Please follow and like us:
Pin Share