Zeci de profesori de la SNSPA cer anchetarea lui Pieleanu în Comisia de Etică a universității: „Un gest de minimă sănătate morală”

Zeci de profesori de la SNSPA cer anchetarea lui Pieleanu în Comisia de Etică a universității: „Un gest de minimă sănătate morală”

Un număr de 31 de cadre didactice ale Facultății de Științe Politice – SNSPA solicită Comisei de Etică a universității „examinarea detaliată și imediată” a profesorului și sociologului Marius Pieleanu, începând cu prima ședință, planificată luni, 5 august, în urma acuzațiilor grave pe care i le aduc mai multe absolvente ale facultății.

„Prezența unor abuzatori sexuali este inacceptabilă”

„Inițierea cu celeritate a unei cercetări referitoare la acuzațiile aduse domnului Marius Pieleanu este la fel de necesară precum cea declanșată în privința domnului Alfred Bulai”, au transmis într-un comunicat de presă zeci de cadre didactice de la SNSPA.

Totodată, acestea cer „examinarea exhaustivă și rapidă a celor două cazuri, care, conform mărturiilor din spațiul public, pot constitui abuzuri psihologice, hărțuire și violență sexuală”.

„În acest sens, considerăm că audierea nepărtinitoare a tuturor persoanelor implicate este fundamentală. Insistăm, de asemenea, ca victimelor să li se asigure întreaga protecție de care au nevoie. În opinia noastră, Comisia trebuie să inițieze imediat o anchetă în care să clarifice acuzațiile privind potențialele abuzuri ale domnului Pieleanu”, spun foștii colegi ai sociologului Marius Pieleanu.

De asemenea, aceștia consideră că „prezența unor abuzatori sexuali în comunitatea noastră academică este inacceptabilă”.

„Cerem așadar conducerii universității să ia toate măsurile pentru a proteja această comunitate și a preveni comportamente toxice. Ar fi un gest de minimă sănătate morală și un semnal că într-adevăr am înțeles că există toleranță zero față de abuz, hărțuire și discriminare. Nicio cerere de întrerupere a contractului, nici măcar de încetare a relațiilor de muncă, nu poate absolvi un cadru didactic de cercetarea Comisiei de Etică”, arată cei 31 de profesori.

Dascălii sunt de părere că nu pot „cauționa sau exonera de la o cercetare corectă o persoană acuzată de un număr atât de mare de victime”. Ei solicită membrilor Comisiei de Etică să parcurgă materialele de investigație jurnalistică realizate de Investigatoria & RiseProject, pe care le alătură sesizării semnate de 31 de cadre didactice din cadrul Facultății de Științe Politice.

Cine sunt semnatarii sesizării

Măriuca-Oana Constantin, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Claudiu Crăciun, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Alina Dragolea, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Oana-Alexandra Dervis, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Bogdan Florian, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Andreea Gheba, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Eugen Gabor, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Raluca Grosescu, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Andrei Mihail, Departamentul de Sociologie
Aurelian Muntean, Departamentul de Sociologie
Adrian Niculescu, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Brîndușa Palade, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Oana-Andreea Ion, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Liviu Rotman, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Andrei Țăranu, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Vlad Terteleac, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Vlad Bujdei-Tebeică, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Sebastian Țoc, Departamentul de Sociologie
Mihai Ungureanu, Departamentul de Științe Politice și Studii Europene
Adela Alexandru, cadru didactic asociat, Departamentul de Științe Politice și StudiiEuropene
Oana Băluță, cadru didactic asociat, Departamentul de Științe Politice și StudiiEuropene
Xhenis, Shehu, cadru didactic asociat, Departamentul de Științe Politice și StudiiEuropene
Ileana Szasz, cadru didactic asociat, Departamentul de Sociologie
Diana Elena Neaga cadru didactic asociat, Departamentul de Științe Politice și StudiiEuropene
Ciprian Necula, cadru didactic asociat, Departamentul de Sociologie
Valentin Negoi, cadru didactic asociat, Departamentul de Sociologie
Damiana Oțoiu, cadru didactic asociat, Departamentul de Științe Politice și StudiiEuropene
Henry Rammelt, cadru didactic asociat, Departamentul de Științe Politice și StudiiEuropene
Elena Trifan, cadru didactic asociat, Departamentul de Sociologie
Maria Trifon, cadru didactic asociat, Departamentul de Sociologie
Ruxandra Fatma Yilmaz, cadru didactic asociat, Departamentul de Științe Politice șiStudii Europene

A respins acuzațiile

La data de 1 august, sociologul Marius Pieleanu a anunțat pentru Rise Project că pleacă de la universitate după scandalul de abuz sexual, relatează News.ro, invocând un „linșaj mediatic”.

Pieleanu a respins acuzaţiile privind eventuale abuzuri şi gesturi cu tentă sexuală. „E adevărat că eu sunt mai puţin convenţional, nu e niciun secret, dar asta nu înseamnă că nu sunt normativ. Depinde cum definiţi adecvarea, inadecvarea, nu am ce să comentez (…) Acum că cineva spune despre mine că aveam împreună cu nişte colegi de-ai mei un limbaj sau un comportament neadecvat, definiţi conceputul, pentru că discuţia e lungă. Definiţi conjunctura, relaţia de apropiere”, a spus el.

În aceeași zi, joi, 1 august, ministrul educației, Ligia Deca, a declarat la începutul ședinței de Guvern, că există discuții despre schimbarea legislației în sensul în care să fie analizate rapid orice sesizări, anonime sau nu, referitoare la încălcarea deontologiei universitare.

Precizările vin în contextul în care profesorii Alfred Bulai și Marius Pieleanu, de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), au fost acuzați de foste studente de agresiuni sexuale.

Alfred Bulai, șef al Departamentului de Sociologie din cadrul SNSPA din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele, a dezvăluit site-ul Snoop.ro, luni, 29 iulie.

Acuzații de hărțuire sexuală îl vizează și pe actualul conferențiar universitar și prodecan al Facultății de Științe Politice la SNSPA, sociologul Marius Pieleanu. Una dintre cele care a făcut astfel de acuzații la adresa lui Pieleanu este Ana Birchall, fost ministru al justiției.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

  

  

Please follow and like us:
Pin Share