Zelenski caută sprijin și în Asia

RMAG news

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă la Singapore pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării american Lloyd Austin despre sprijinul militar pentru Ucraina, ţară invadată de doi ani de Rusia, transmite Reuters.

După sosirea la conferinţa de securitate, şeful statului ucrainean a menţionat într-o declaraţie postată de platforma X că a venit în Singapore pentru a obţine sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru summitul de pace ce va avea loc în 15-16 iunie în Elveţia.

”Securitatea globală este imposibilă atunci când cea mai întinsă ţară din lume desconsideră frontiere recunoscute, dreptul internaţional şi Carta Naţiunilor Unite şi recurge la foamete, întuneric şi şantaj nuclear”, arată declaraţia citată, cu referire la Rusia.

Un oficial american a declarat că Zelenski şi ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov se vor întâlni cu secretarul apărării american Lloyd Austin ”pentru a discuta despre situaţia actuală de pe front în Ucraina şi despre angajamentul SUA de a se asigura că Ucraina are ceea ce îi trebuie pentru a se apăra de agresiunea continuă rusă”.

Aceasta este a doua deplasare a lui Volodimir Zelenski în Asia de la invadarea ţării sale de către Rusia, în februarie 2022. În mai anul trecut, el a luat parte la summitul G7 din Japonia.

The post Zelenski caută sprijin și în Asia appeared first on Cotidianul RO.