Zodii care își schimbă jobul în vara lui 2024

Zodii care își schimbă jobul în vara lui 2024

Vara lui 2024 este sezonul în care Mercur, astrul care ne ajută în carieră, tranzitează Gemenii, Leul și apoi Fecioara. Datorită lui, există zodii care își schimbă jobul și care au șanse mari să își construiască o carieră mult mai bună. Dar există și o zodie care își schimbă jobul obligată de împrejurări mai puțin plăcute!

Vara ne facem planuri de concedii și vacanțe, dar nu trebuie să pierdem șansele de a ne îmbunătăți cariera sau chiar de a găsi noi locuri de muncă mult mai bune. Mercur, Venus și Jupiter vor avea o influență puternică asupra unor zodii care își schimbă jobul și care pot ajunge pe poziții mai bine plătite. Află dacă este și zodia ta favorizată din punct de vedere profesional sau dacă vei fi nevoită să îți schimbi jobul din cauza unor restructurări.

Jupiter în Gemeni, progres profesional

Vara lui 2024 este marcată de tranzitul lui Jupiter prin semnul Gemenilor. Încă din data de 25 mai, Jupiter a părăsit Taurul și a intrat în zodia Gemenilor, o zodie care are influențe asupra carierei, asupra șanselor profesionale și asupra schimbărilor.

Câtă vreme Jupiter a fost în zodia Taurului, preocupările noastre au fost orientate mai mult către bani, economii și confort material. Cu Jupiter în Gemeni vom fi mult mai preocupați de dezvoltare, de schimbare, de șansele care apar în jurul nostru, mai ales din punct de vedere profesional și social.

Jupiter a mai tranzitat Gemenii în perioada mai 2012 – iunie 2013. Să ne aducem aminte ce beneficii am avut atunci, ce schimbări s-au petrecut în viața noastră, ce progres am făcut în perioada 2012 – 2013. Ceea ce ne oferă acum Jupiter în Gemeni, în perioada mai 2024 – iunie 2025, s-ar putea să vină ca o completare la ceea ce am primit în urmă cu 12 ani sau ca o paralelă.

Spre exemplu, nativii care au trecut prin schimbări la locul de muncă în urmă cu 12 ani, dar nu au fost pe deplin mulțumiți de ceea ce au primit sau găsit, acum au șansa să obțină mai mult. În ultimii 12 ani, au evoluat, au învățat, au acumulat experiență și au șansa să candideze pe posturi mai bune, posturi de conducere sau posturi din companii mai mari, cu beneficii salariale mult mai importante.

Timp de un an, începând din vara lui 2024 până în vara lui 2025, influența lui Jupiter se mută pe experiențe noi, studii, curiozitate și creativitate, educație și evoluție. Cei mai tineri ar trebui să se concentreze asupra unor cursuri universitare și cursuri profesionale prin care se pot dezvolta, iar cei mai ambițioși ar trebui să se gândească să dezvolte afaceri noi în domenii care țin de comunicare, publicitate, marketing și chiar protecția mediului.

Venus și Mercur, influențe benefice în carieră

Jupiter nu este singurul astru care ne poate ajuta în profesie. Alături de el, vom putea beneficia de influența lui Venus și a lui Mercur, care ne vor susține în vara lui 2024. Mercur va tranzita Gemenii, Leul și Fecioara în vara acestui an, trei zodii care pun accentul pe carieră, relații profesionale, ambiții și reușite în plan profesional.

Venus îl urmează pe Mercur și parcurge și ea Gemenii, Racul, Leul și Fecioara în această vară. Aceste patru zodii sunt interesate de câștiguri și bani, iar Venus este al doilea mare astru, după Mercur, care favorizează câștigurile. Așadar, vom avea o conjunctură astrală care ne poate ajuta să obținem venituri mai bune schimbând locul de muncă. Atât Mercur, cât și Venus sunt favorabile în această vară și vor aduce șanse pentru mai multe zodii care își schimbă jobul!

Zodii care își schimbă jobul și fac alegeri bune

Zodiile de Aer și zodiile de Pământ se numără printre cele câteva zodii care își schimbă jobul în vara aceasta. Cei mai mulți nativi din aceste zodii vor avea șanse noi, începând chiar de la mijlocul lunii iunie. Nici zodiile de Foc nu vor fi ocolite de șanse. Ceea ce arată astrele nu este o regulă generală, nu toți nativii vor avea aceleași perspective și beneficii, dar cei care le vor primi trebuie să profite de ele.

Zodia Gemeni

Mercur și Jupiter vor aduce schimbări deosebite în viaţa socială şi în cea profesională pentru cei din zodia Gemeni. Începând cu luna iunie, vei câştiga simpatia unor persoane influente alături de care ai ocazia să descoperi un nou domeniu profesional, să faci un progres care va conta și pentru cariera ta sau să te implici în proiecte deosebite care pot fi bine plătite. Nu este exclus să încerci să îţi schimbi domeniul de lucru şi să înveţi o meserie care va fi bănoasă pe viitor.

Luna iunie poate marca o schimbare importantă, mai ales dacă îţi cauţi un alt loc de muncă. În această perioadă, în vara lui 2024, Mercur favorizează contactele, relaţiile de muncă, semnarea unor contracte, ceea ce se poate traduce prin şanse noi pentru joburi mai potrivite pentru tine și cu beneficii mai mari.

Luna august va fi și ea o perioadă în care poți profita de ocazii mai bune la serviciu. Se pare că vei putea discuta despre o majorare salarială şi, cu atât mai mult, despre o avansare, mai ales dacă primeşti atribuţii noi. Rezultatele deosebite vor fi răsplătite, iar veniturile tale vor crește.

Zodia Leu

Nativii ambițioși din semnul Leului, interesați de carieră, vor avea un nou sezon plin de evenimente, schimbări și noi șanse. Pentru ei se deschid perspective atât în țară, cât și în străinătate. Nativii mai tineri din zodia Leu care deja au pornit pe un drum bun din punct de vedere profesional se pot orienta către proiecte noi, pentru a-și îmbogăți cunoștințele și experiența profesională.

Cele mai frumoase șanse le vor avea nativii Lei trecuți de 35 – 40 de ani care pot opta pentru continuarea carierei în străinătate. Sunt vizați aici inginerii, specialiștii IT, medicii și stiliștii. Dar și alte categorii profesionale pot fi influențate favorabil de Jupiter și de Venus, astre care vor pune accentul pe relații și comunicare în vara aceasta.

Nativii Lei cu multe relații, conexiuni și prieteni sunt cei mai norocoși, deoarece ei vor fi primii care vor afla de joburi mai bune și mai ales de ofertele din străinătate, care nu sunt pentru oricine. Pe de altă parte, nativii Lei care pun accentul pe profesie în vara aceasta își vor dezvolta foarte mult și viața socială. Vor cunoaște oameni cu aceleași interese și preocupări, oameni cu mai multă experiență, de la care vor avea multe de învățat.

Zodia Fecioară

Semn de Pământ, întotdeauna preocupat de carieră și de situația materială, Fecioara va prospera în vara acestui an datorită lui Mercur și a lui Jupiter. Mulți nativi din semnul Fecioarei vor fi favorizați din punct de vedere profesional.

Dacă ești născută în Fecioară și îți cauți de lucru, vei avea ocazia să lucrezi în curând cu oameni care câştigă întotdeauna. Te aliezi cu parteneri mai vechi sau primeşti o ofertă să munceşti pentru un prieten care te-a plătit întotdeauna foarte bine. Poate fi o muncă în plus faţă de serviciul tău, dar eşti mulţumită că vor veni şi nişte bani în plus. Răsplata apare de la începutul verii şi îţi echilibrează bugetul.

Vara aceasta vine cu o serie de schimbări bune și vei simţi că norocul începe să îţi surâdă încă din luna iunie. Ai putea profita de unele situaţii incerte de la serviciu și ai putea prelua noi atribuții sau chiar un post de middle management. Aprecierile colegilor sau ale șefilor îţi vor confirma că ai luat cele mai bune decizii la locul tău de muncă.

Datorită lui Venus, luna august vine și ea cu o şansă de angajare pentru unii dintre nativii zodiei Fecioară. Dacă eşti în căutarea unui loc de muncă într-un domeniu nou, în care nu ai mai lucrat niciodată, se vor ivi șanse în luna august datorită schimbărilor masive de pe piața muncii. Când alții pleacă și se interesează doar de concediu, tu poți profita de locurile rămase vacante.

Zodia Capricorn – între demisie și oferte noi

Un alt semn de Pământ pe lista cu zodii care își schimbă jobul în vara acestui an, Capricornul se poate considera norocos în lunile iunie și iulie. Nativii care nu se grăbesc să își ia concediu pot profita de șansele care apar în prima parte a verii. Luna plină din data de 21 iulie arată că mulți Capricorni vor încheia atunci o etapă importantă și vor începe o nouă perioadă din viața lor profesională. Pentru unii dintre ei, Luna plină din 21 iulie poate aduce fie pensionarea, urmată de colaborări punctuale, dar bine plătite, fie demisia de la un loc de muncă unde nu mai pot evolua.

Demisia sau chiar plecarea în urma unor restructurări nu reprezintă sfârșitul, ci începutul unei etape mai bune, în care nativii Capricorni vor evolua profesional și vor căpăta mai multă influență și beneficii salariale mai mari. Așadar, cine știe că se apropie momentul să facă o alegere majoră legată de carieră trebuie să caute diverse oferte, colaborări și joburi bune în domeniul pe care îl stăpânește cel mai bine. Capricornii vor fi sprijiniți de Mercur și vor construi cariere noi.

Sursă foto: 123rf.com