Zurli sărbătorește ”majoratul” cu trei spectacole: primul e sold-out. Apar noi personaje – Zâna Poveștilor sare în ajutorul Mayei

Zurli sărbătorește ”majoratul” cu trei spectacole: primul e sold-out. Apar noi personaje – Zâna Poveștilor sare în ajutorul Mayei

Mare sărbătoare în familia Zurli. Se împlinesc 18 ani de când Zurli aduce bucurie şi fericire în sufletele celor mici. Acest eveniment este marcat cu trei spectacole aniversare în Ploieşti şi Bucureşti. Micii spectatori au ocazia să îşi îmbrăţişeze personajele ce le umple chipurile cu zâmbete.

Zurli împlineşte 18 ani

Pe data de 12 octombrie 2006, lua naştere cel mai frumos proiect dedicat omuleţilor cu cel mai pur şi curat suflet, copiii. la 18 ani distanță, Zurli continuă să fie cea mai iubită trupă de către cei mici. Evenimentul este sărbătorit cu trei spectacole ”Maya în Lumea Zurly”, la Bucureşti şi Ploieşti.

Zurli este un concept 100% românesc şi a reuşit să acumuleze în toţi aceşti ani, cifre impresionante, atât în mediul online, cât şi pe scenă. Astfel că pe YouTube sunt prezenţi 2.300.000 de abonaţi şi peste 130 de cântece cu mai mult de două miliarde de vizualizări.

”Dacă un copil are nevoie de un sat, Zurli a avut nevoie de oamenii unei țări întregi ca să crească mare și să facă 18 ani. Tuturor celor care știu că au pus un gram din energia lor în povestea asta minunată, care face atâta bine părinților și copiilor din România, le mulțumesc! Zurli nu-mi aparține. Nici mie, nici Mayei, nici familiei mele. Zurli aparține tuturor copiilor din România, încălțați și desculți , fericiți și triști, sănătoși și bolnăviori, cu părinți sau singuri, curajoși și temători.

Zurli este locul de joacă în care vulnerabilitatea ne dă voie să ne luăm în brațe, să râdem și să plângem împreună, să cântăm, să dansăm și să învățăm cum să facem față tuturor emoțiilor. Mulțumesc fiecărui român care iubește Zurli! Împreună suntem o inimă mare, care bate pentru copiii românilor de pretutindeni”, spune Mirela Retegan, fondatoarea Zurli.

Când vor avea loc spectacolele aniversare

Cu ocazia aniversării de 18 ani, pe 12 şi 13 octombrie, Zurli sărbătoreşte cu trei spectacole ”Maya în Lumea Zurli”, la Bucureşti şi Ploieşti. Sâmbătă, 12 octombrie, spectacolul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploieşti, ora 11:00. În Capitală vor exista două reprezentaţii, duminică, 13 octombre, la ora 11:00 şi 15:00, la Sala Luceafărul (Strada Ion Ghica Nr. 3). Reprezentaţia de ora 11:00 este SOLD OUT.

De asemenea, un nou personaj li se alătură celor de la Zurli, Zâna Poveştilor. Aceasta este o zână bună şi ghiduşă ce vine să le creeze copiilor prieteni noi. Ea locuieşte în cea mai mare bibliotecă din Univers şi ştie cum să folosească fiecare cuvânt. Zâna poveştilor vine în ajutorul Mayei, iar conversaţiile dintre ele sunt presărate cu lecţii de viaţă.

Zurli este fenomenul ce a reuşit să aducă împreună copiii, părinţii şi bunicii. Toţi dansează şi cântă cot la cot, la spectacolele dedicate copiilor. Este construit pe baza sentimentelor celor mici, dar şi a părinţilor lor. Personajele sunt reprezentate de sentimente şi valori precum, bunătate, veselie, loialitate, iertare, onestitate, entuziasm, ordine şi curăţenie.

Concurs cu premiu pentru spectatori

Zurli este pregătit să le ofere copiilor amintiri de neuitat, aşa că vine cu o surpriză de data aceasta. Concurs aniversar pentru spectatorii din Ploieşti şi Bucureşti. Cei care şi-au achiziţionat bilete la spectacolul ” Maya în Lumea Zurli” de la Ploieşti şi Bucureşti au şansa să câştige o bicicletă Sprint Bike. Premiul este în valoare de 800 de lei şi aceştia intră automat în tombolă. Câştigătorul va fi extras pe data de 15 octombrie 2024 și va fi anunțat pe site-ul trupei și pe pagina de Facebook.

Cifre impresionante atinse de Zurli în cei 18 ani de activitate

De-a lungul celor 18 ani de activitate personajele originale, peste 20 la număr, au jucat în mai mult de 2.000 de spectacole în România. Aici se mai adaugă şi cele 100 jucate în diaspora, în ultimii şase ani. Personajele îndrăgite de copii au ajuns şi peste hotare în ţări precum Londra, Danemarca, Roma, Viena, Munchen, Koln, Manchester, Copenhaga, Bruxelles, Frankfurt, Dublin, Milano, Malmo, Madrid, Barcelona, Chișinău etc.

Zurli a reuşit să adune 2.000.000.000 vizualizări pe Youtube, 400.000 urmăritori pe Instagram și Facebook şi 2.300.000 abonați pe Youtube. De asemenea, Zurli a avut peste 2000 de reprezentaţii jucate în România şi un record la biletele vândute, aproximativ 55.000 de spectatori pe un turneu, dar şi un film rulat în cinematografele din ţară.

Please follow and like us:
Pin Share