Bărbat ucis pe o plajă din Mexic, după ce un avion care transporta parașutiști a aterizat de urgență peste un centru de salvare a țestoaselor | VIDEO

Bărbat ucis pe o plajă din Mexic, după ce un avion care transporta parașutiști a aterizat de urgență peste un centru de salvare a țestoaselor | VIDEO

Un avion care transporta patru parașutiști canadieni a efectuat duminică, 11 februarie, o aterizare de urgență pe o plajă din statul mexican Oaxaca, din sudul țării, ceea ce a dus la moartea unui bărbat în vârstă de 62 de ani care se afla pe plajă în acel moment, a anunțat biroul statal al apărării civile, potrivit Reuters.

A Cessna 208B Grand Caravan aircraft (N80GE) had to make an emergency landing on Bacocho beach, in Puerto Escondido, Oaxaca earlier today. Locals tried to evacuate, six are injured, one beachgoer lost life. pic.twitter.com/SCxq2nMgkH

— Marcos Oliveira 📸🗞️ (@AeroMarcos320) February 12, 2024

Avionul a fost nevoit să aterizeze forțat pe o secțiune populată a plajei Bacocho, în orașul Puerto Escondido, o populară stațiune din zona Pacificului, a precizat biroul într-un comunicat, adăugând că soția victimei, care se afla pe plajă alături de bărbat, nu a fost rănită.

Imagini publicate pe pagina de Facebook Puerto Global arată aeronava avariată pe plajă, după ce avionul s-a prăbușit peste un centru de salvare a broaștelor țestoase.

Comunicatul emis de apărarea civilă nu a oferit mai multe detalii despre aterizare și nici identitatea celor implicați, menționând că investigațiile sunt în derulare. Nicio altă persoană aflată pe plajă în acel moment nu a fost rănită.

Oamenii care se aflau în aeronavă, inclusiv cei patru parașutiști canadieni cu vârste cuprinse între 35 și 60 de ani și un mexican în vârstă de 40 de ani, au fost scoși din avion și transportați pentru îngrijiri medicale, a adăugat comunicatul, precizând că aceștia sunt în stare stabilă.

Guvernatorul statului, Salomon Jara, a afirmat, într-o postare pe rețeaua de socializare X, că au fost mobilizate resurse pentru a-i ajuta pe cei răniți aflați în avion.

„Familiei persoanei care a murit îi vom oferi tot sprijinul necesar și o vom ajuta în fața pierderii iremediabile”, a mai spus guvernatorul.

Foto: Puerto Global / Facebook.com

  

  

Please follow and like us:
Pin Share