25 de ani de la „Smithsonian Folklife Festival“. Concert de excepție, la Ateneul Român. Prof. Dr. Eliot Sorel, prezent la eveniment

25 de ani de la „Smithsonian Folklife Festival“. Concert de excepție, la Ateneul Român. Prof. Dr. Eliot Sorel, prezent la eveniment

Academia Română a găzduit, marți, 2 iulie 2024, evenimentul „Romania at the Smithsonian Folklife Festival – 25th Anniversary Celebration 1999-2024“, care marchează prezența culturală a României în Statele Unite ale Americii, așa cum a fost susținută de Smithsonian Institution începând cu 1999.

Manifestarea a avut loc în Aula Academiei Române și a fost organizată de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai“, din Cluj-Napoca, în parteneriat cu prestigioasa organizație Smithsonian Institution din SUA. Partener științific: Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București.

Manifestarea a fost precedată, pe 1 iulie, de un concert la Ateneul Român. În program s-au regăsit compoziții de George Enescu și George Gershwin, în interpretarea Orchestrei Simfonice a Medicilor „Dr. Ermil Nichifor“.

Proiectul Romania la Smithsonian 1999, inițiat de către Prof. Dr. Eliot Sorel

Proiectul Romania la Smithsonian 1999 a fost inițiat de către Prof. Dr. Eliot Sorel, de la Universitatea George Washington, din Washington DC, în vara anului 1997, în colaborare cu acad. Augustin Buzura, președinte al Fundației Culturale Române.

Academicianul Augustin Buzura și Fundația Culturală Română, cu sprijinul altor personalități și instituții din țară și din SUA, au reprezentant România la „Smithsonian Folklife Festival”.

Sub genericul „România – porți deschise”, prezența României – printr-o biserică construită de meșteri maramureșeni, muzică și dans, tradiții culinare etc. – a atras, atunci, peste 1.100.000 de vizitatori, iar aproximativ 40.000.000 au cunoscut România prin mass-media (CNN, CBS, Canal 4, Discovery, 80 de ziare americane etc.), care a transmis în direct întreaga manifestare.

Ana Maria Păcuraru, interviu exclusiv cu Prof. Dr. Eliot Sorel, la Realitatea PLUS, de Ziua Americii

Un interviu de excepție cu Prof. Dr. Eliot Sorel, de la Universitatea George Washington, din Washington DC, realizat în exclusivitate de jurnalista Ana Maria Păcuraru, va fi difuzat joi, 4 iulie, de Ziua Independenței SUA, la Realitatea PLUS.