Franţa riscă o criză a datoriilor: „Creditorii noştri sunt îngrijoraţi”

RMAG news

Franţa riscă să se confrunte cu o criză a datoriilor dacă extrema dreaptă ajunge la putere şi îşi aplică programul de guvernare, a declarat marţi ministrul francez al economiei, Bruno Le Maire.

Partidul de extremă dreapta „Adunarea Naţională” (Rassemblement national-RN) este favorit în sondaje în perspectiva alegerilor legislative anticipate din 30 iunie şi 7 iulie, convocate de preşedintele Emmanuel Macron după ce partidul liberal al acestuia, „Renaşterea” (Renaissance-RE), a suferit o înfrângere usturătoare la alegerile europarlamentare câştigate în Franţa de respectiva formaţiune de extremă dreapta.

Deşi aceasta din urmă, conform aceloraşi sondaje, nu are perspectiva de a forma o majoritate în care să conducă o coaliţie de guvernare, pieţele financiare au reacţionat deja cu nervozitate în faţa posibilităţii ca partidul lui Marine Le Pen şi Jordan Bardella să ajungă la putere.

Evoluţiile politice din Franţa la începutul acestei săptămâni au condus la creşterea ratelor dobânzilor la care se împrumută statul francez. „Creditorii noştri sunt îngrijoraţi, încep să se mişte, să ridice din sprâncene”, a remarcat ministrul Bruno Le Maire.

„Programul economic al RN, care ar creşte puternic deficitul public, ar putea declanşa o criză a datoriei publice dacă va ajunge să fie pus în aplicare”, explică un economist al cabinetului Asteres, Sylvain Bersinger.

„Dacă RN îşi aplică programul, o criză a datoriei este posibilă în Franţa”, confirmă şi ministrul economiei, vorbind în timpul unei acţiuni electorale pentru alegerile anticipate.

The post Franţa riscă o criză a datoriilor: „Creditorii noştri sunt îngrijoraţi” appeared first on Cotidianul RO.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *