33 de persoane au fost salvate de Salvamont în ultimele 24 de ore, o persoană preluată de elicopterul SMURD

33 de persoane au fost salvate de Salvamont în ultimele 24 de ore, o persoană preluată de elicopterul SMURD

Un număr de 33 de persoane au fost salvate de echipele Salvamont România în urma intervenţiilor din ultimele 24 de ore. Dintre acestea, 11 au fost predate ambulanţelor SAJ sau SMURD pentru a fi transportate la spital, o alta fiind preluată de un elicopter SMURD.

Cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Cluj

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 25 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor”, au anunţat, duminică dimineaţă, reprezentanţii Salvamont România, citați de G4Media.

Astfel, cele mai multe apeluri au fost pentru Salvamont Cluj – 13, alte trei fiind înregistrate pentru Salvamont Râşnov, două pentru Salvamont Hunedoara şi câte unul pentru Salvamont Bistriţa-Năsăud, Salvamont Alba, Salvamont Harghita, Salvamont Bran, Salvamont Zărneşti şi Salvamont Neamţ.

”În cazul acestor intervenţii au fost salvate 33 persoane. Dintre acestea, 11 au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, iar una a fost predată elicopterului SMURD pentru transport la spital. S-au primit şi 26 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană”, a transmis sursa citată.