50.000 de oameni au protestat la Tbilisi împotriva unei legi controversate privind „influența străină” | VIDEO

50.000 de oameni au protestat la Tbilisi împotriva unei legi controversate privind „influența străină” | VIDEO

Aproximativ 50.000 de persoane au mărșăluit din nou pe străzile capitalei georgiene sâmbătă, 11 mai, împotriva unui proiect de lege privind „agenții străini”, susţinut de guvern, dar criticat de Statele Unite şi Uniunea Europeană, a relatat Reuters.

Proiectul de lege prevede să impună oricărei organizaţii care primeşte mai mult de 20% din finanţarea sa din străinătate să se înregistreze în calitate de „organizaţie care urmăreşte interesele unei puteri străine”. Guvernul susţine că această măsură este destinată să asigure transparenţa asupra finanţării organizaţiilor.

Mitingul a avut loc la o zi după ce premierul georgian Irakli Kobakhidze a spus că guvernul va merge mai departe cu proiectul de lege, în ciuda opoziției tinerilor „induși în eroare” și care, susține șeful Executivului, simt resentimente față de Rusia. Georgia a făcut parte din Uniunea Sovietică până în 1991.

Protestatarii au fluturat steaguri ale Georgiei şi ale Uniunii Europene, la care Tbilisi vrea să adere. „Georgia! Georgia!”, au scandat cei 50.000 de oameni care au mărşăluit de-a lungul malului fluviului Kura, pe o ploaie torenţială.

Tens of thousands of people have gathered as the demonstration against Georgia’s draft foreign agent law is underway on Tbilisi’s Europe Square.➡️ Live updates: https://t.co/ACLmMScDCJ pic.twitter.com/irJNqQA5Kg

— OC Media (@OCMediaorg) May 11, 2024
  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *