Perioada fără amenzi pentru cei care nu folosesc e-Factura, prelungită cu două luni. Boloş: „Ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback”

Perioada fără amenzi pentru cei care nu folosesc e-Factura, prelungită cu două luni. Boloş: „Ne-am angajat să fim flexibili şi receptivi la feedback”

Ministerul Finanţelor propune extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru cei care nu folosesc e-Factura, iar ministrul Marcel Boloş anunţă că propunerea va fi adoptată în următoarea şedinţă de Guvern, relatează News.ro.

„Am propus extinderea cu 2 luni a perioadei în care nu se aplică sancţiuni pentru cei care nu folosesc sistemul e-Factura”, a transmis, vineri, ministrul finanţelor, Marcel Boloş.

Marcel Boloş a precizat că a pus astăzi în consultare actul normativ care reglementează acest aspect, pentru a fi adoptat în următoarea şedinţă de Guvern.

Potrivit acestuia, cei care nu ţin cont de termenul-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura vor fi sancţionaţi de la 1 iunie 2024.

„Este o prelungire solicitată de mediul de afaceri, pentru a permite persoanelor impozabile să îşi continue adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor. Cu această ocazie, ţin să îi încurajez pe toţi cei care nu utilizează e-Factura să profite de timpul suplimentar pentru a se adapta la noile reglementări, care au intrat în vigoare încă de la 1 ianuarie”, a mai transmis Boloş.

Acesta precizează că s-au trimis îndrumări în SPV care cuprind paşii de făcut pentru utilizarea sistemului către toţi cei care nu au raportat facturi până acum.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *