Un român din Italia s-a trezit cu o datorie de 807.000 de euro la 20 de ani de când și-a pierdut buletinul

Un român din Italia s-a trezit cu o datorie de 807.000 de euro la 20 de ani de când și-a pierdut buletinul

Un român în vârstă de 40 de ani, stabilit în Italia, ar avea pe numele său o datorie de 807.000 de euro din cauza unui furt de identitate care ar fi avut loc în 2003, potrivit Radio Siena.

 

Și-a pierdut buletinul în 2003

 

Totul a început în 2003, când românul și-a pierdut buletinul. Se pare că, astfel, identitatea sa ar fi fost furată de un compatriot, care a schimbat poza și a folosit documentul fals pentru a obține un pașaport ca să ajungă în Italia.

Hoțul a deschis și o afacere în zona Verona și și-a construit o identitate fiscală paralelă, continuând să acumuleze datorii pe numele persoanei căreia i-a furat buletinul.

 

Autorităție italiene l-au anunțat pe românul păgubit că are o datorie de 807.000 de euro

 

În 2023, românul păgubit – care în prezent locuiește în Valdelsa – a primit din partea autorităților italiene o notificare de executare silită care a arătat că pe numele său există o datorie de 807.000 euro.

Datoriile acumulate pe numele lui nu îi aparțineau, ci ar fi fost contractate de conaționalul care i-a furat identitatea, fiind vorba inclusiv de taxe și evaziune fiscală.

Avocații săi au reușit să demonstreze în instanță că datoriile nu îi aparțin, iar judecătorii au anulat datoria.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *