Un român din Italia s-a trezit cu o datorie de 807.000 de euro la 20 de ani de când și-a pierdut buletinul

Un român din Italia s-a trezit cu o datorie de 807.000 de euro la 20 de ani de când și-a pierdut buletinul

Un român în vârstă de 40 de ani, stabilit în Italia, ar avea pe numele său o datorie de 807.000 de euro din cauza unui furt de identitate care ar fi avut loc în 2003, potrivit Radio Siena.

 

Și-a pierdut buletinul în 2003

 

Totul a început în 2003, când românul și-a pierdut buletinul. Se pare că, astfel, identitatea sa ar fi fost furată de un compatriot, care a schimbat poza și a folosit documentul fals pentru a obține un pașaport ca să ajungă în Italia.

Hoțul a deschis și o afacere în zona Verona și și-a construit o identitate fiscală paralelă, continuând să acumuleze datorii pe numele persoanei căreia i-a furat buletinul.

 

Autorităție italiene l-au anunțat pe românul păgubit că are o datorie de 807.000 de euro

 

În 2023, românul păgubit – care în prezent locuiește în Valdelsa – a primit din partea autorităților italiene o notificare de executare silită care a arătat că pe numele său există o datorie de 807.000 euro.

Datoriile acumulate pe numele lui nu îi aparțineau, ci ar fi fost contractate de conaționalul care i-a furat identitatea, fiind vorba inclusiv de taxe și evaziune fiscală.

Avocații săi au reușit să demonstreze în instanță că datoriile nu îi aparțin, iar judecătorii au anulat datoria.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *