O femeie de 85 de ani a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe un drum din judeţul Vaslui, după ce a fost lovită de un autoturism în timp ce se îndrepta spre biserică, să asiste la slujba de Înviere.
Femeia a fost resuscitată zeci de minute, fără succes
Echipajul medical trimis la locul accidentului a încercat să o resuscite, însă fără rezultat.
Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în localitatea Vultureşti din judeţul Vaslui, unde o femeie în vârstă de 85 de ani, care se îndrepta pe jos către biserică, a fost lovită de un autovehicul, potrivit Știrile ProTV.
Două ambulanţe – una cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vaslui şi una SMURD – au fost trimise acolo.
Timp de câteva zeci de minute, cadrele medicale i-au făcut femeii manevre de resuscitare, însă aceasta nu a mai putut fi salvată.
Cazul a rămas în atenţia Poliţiei, care va stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier.