John Cena a anunțat că-și încheie cariera de luptător de wresling după 23 de ani. În 2025, Jonh Cena va renunța, definitiv, la ringurile de wresling. Acesta va avea o serie de ultime meciuri pentru a-şi lua adio de la fani. Jonh Cena a făcut anunțul, sâmbătă, la evenimentul Money in the Bank organizat de […]
Victor Ponta: M-am săturat să fiu fostul
Victor Ponta deschide lista PSD Dâmbovița pentru alegerile parlamentare la Camera Deputaților Victor Ponta a fost propus pe listele de candidaţi la alegerile parlamentare de organizaţia PSD Târgovişte. „Începusem să obosesc să tot fiu fostul, fostul prim ministru, fostul preşedinte, fostul… Acum dacă o să îmi ziceţi viitorul deputat de Dâmboviţa, o să mă simt…
Patru străini veniți în România, arestați preventiv pentru trafic de droguri
DIICOT a anunțat că patru persoane, trei bărbați de naționalitate cehă și ucraineană și o femeie de naționalitate slovacă, au fost reținute pentru trafic de droguri de mare risc. Aceștia au închiriat o locuință în comuna Petrova, județul Maramureș, unde au produs metamfetamină pe parcursul a două zile. Intenționând să părăsească zona cu circa 1,6…
Crin Antonescu: Întreaga activitate politică a doamnei Șoșoacă e profund nocivă, toxică și dezgustătoare în privința exprimării
Fostul lider liberal a declarat că opinia sa nu este suficientă pentru a interzice exercițiul politic al unei persoane Într-o intervenție televizată, Crin Antonescu a afirmat că „Nu putem să facem cenzură, nu suntem în Iran să condamnăm pe cei de religie ortodoxă”. Acesta a mai spus că ar fi fost de înțeles decizia Curții…
Ponta s-a săturat să fie fostul, deschide lista PSD Dâmboviţa
Fostul premier şi lider social democrat Victor Ponta deschide lista candidaţilor PSD Dâmboviţa pentru Camera Deputaţilor, propunerea fiind validată la conferinţa extraordinară de duminică a filialei. „Începusem să obosesc să tot fiu fostul, fostul prim ministru, fostul preşedinte (al PSD, n.r.), fostul… Acum dacă o să îmi ziceţi viitorul deputat de Dâmboviţa, o să mă…
CCR a devenit putinistă?
Un candidat la președinția României a căzut nu în hotărârea unei instanțe, ci la la Curtea Constituțională. Cineva din servicii, bun cunoscător al lucrurilor, a precizat pe bună dreptate că, această persoană nu dovedește un comportament public care să indice capacitatea deținerii și gestionării secretelor de stat. Probabil, conturarea deciziei Curții Constituționale, indiferent de conținutul…
Alcaraz, fără emoții
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz (2 ATP, favorit nr.3) s-a calificat duminică în optimile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat cu premii totale de 8.995.555 de dolari, după ce l-a învins în două seturi, 7-6 (7/5), 6-3, pe chinezul Wu Yibing (560 ATP), beneficiar al unui wild card….
Eliminarea Dianei Șoșoacă
Cine poate explica dedesubturile eliminării Dianei Soșoacă? Nu cred că exasperarea în fața aberației comportamentale a Cucoanei a contat. Nici încălcarea legii nu a fost dovedită, în ciuda bîlciului permanent în văzul tuturor. Vom avea parte de zeci de ipoteze și de scenarii, care mai de care mai abracadabrante. Și tot nu vom avea explicația…
Șoșoacă, se cere ridicarea imunității parlamentare
Reprezentanții Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România cer sesizarea Parlametului European în vederea ridicării imunității parlamentare a eurodeputatei Diana Șoșoacă. Ce a postat Șoșoacă YouTube sâmbătă noaptea „Solicităm Președintelui României, Prim Ministrului României și Procurorului General al României să sesizeze Parlamentul European și să solicite ridicarea imunității parlamentare a dnei Diana Șoșoacă care aproape zi de zi,…
Preşedintele Iohannis, de la Paris
„Foarte bine. Vă doresc mult succes!…” Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, duminică, la Paris, pavilionul României din cadrul Village de la Francophonie. „Foarte bine. Vă doresc mult succes, mulţi vizitatori, vizitatori interesaţi şi să-i lămuriţi despre România că este frumoasă, atractivă”, a spus şeful statului după ce a vizitat pavilionul, potrivit imaginilor publicate de Administraţia…
PSD dat de gol? ”Stați să vedem retragerea doamnei Șoșoacă ce efect va avea”
Planul PSD de a o scoate pe Diana Șoșoacă din jocul electoral, scrie realitatea.net, ar fi fost dezvăluit, într-o emisiune Tv, de europarlamentarul Dan Nica. Declarațiile lui Nica au fost făcute cu doar trei zile înainte de pronunțarea Curții Constituționale. Europarlamentarul a dat de înțeles PSD e la curent cu evenimentele care urmau să se…
Incredibil, fanii lui PAOK cer plecarea lui Răzvan Lucescu!
La Salonic, la finalul sezonul anterior, PAOK se încorona pentru a patra oară în istoria clubului cu titlul de campioană. Supoterii alb-negrilor decideau să contrbuie financiar pentru ca la intrarea pe stadion să fie ridicat un bust al antrenorului Răzvan Lucescu. Tehnicianul român are câștigate cu PAOK jumătate din totalul titlurilor și acest lucru l-a…
Cum comunică Michael Schumacher cu familia
În decembrie 2013 fostul mare campion mondial la Formula 1, omul cu șapte titluri mondiale, retras din activitate, mergea în vacanță într-o stațiune montană din Franța. Scopul era în pricipal să se distreze la schi, un sport foarte îndrăgit de german, dar pe care foarte rar a avut ocazia de a-l practica în perioada în…
Critici la adresa Comisiei Europene. ”Eco-teroristă” şi ”birocratică„
Vicepremierul italian Matteo Salvini, preşedinte al partidului anti-imigraţi Liga, şi premierul naţionalist ungar Viktor Orban au criticat duminică în mod vehement Comisia Europeană, pe care au calificat-o drept „eco-teroristă” şi „birocratică”, informează AFP. „Avem datoria să apărăm antreprenorii şi agricultorii italieni, a căror muncă este pusă în pericol de eco-teroriştii de la Bruxelles”, a declarat…
Geoană. „Angajamentul meu pentru România”
Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidenţiale, şi-a lansat duminică oferta politică „Angajamentul meu pentru România: schimbarea adevărată pentru un deceniu al renaşterii naţionale”. „Nu am crezut nici măcar eu – un om care trecut prin viaţă şi am înfruntat duşmani politici, adversari politici şi am cunoscut şi victorie, şi eşec – că voi vedea…
Petre Țuțea. „Nu pot să povestesc tot ce-am suferit…”
Filosof, victimă a regimului comunist din România, Petre Țuțea s-a născut într-o zi de 6 octombrie. Este filosoful care l-a adus pe Dumnezeu aproape de oameni prin vorbe de duh memorabile, unic prin geniul său oral, cugetările și replicile, dialogurile cu oameni simpli și profesori universitari, dar și cu oameni de stat din timpul său….
Se formează o alianță anti-Israel?
Qatar, un mediator-cheie în negocierile pentru încetarea focului în Gaza, a numit declaraţia lui Emmanuel Macron, care a cerut să se oprească livrarea de arme către Israel, „un pas important şi binevenit spre încheierea războiului”, relatează presa franceză. Şi Iornia a salutat remarcile liderului francez şi a subliniat „importanţa impunerii unei interdicţii complete asupra exportului de arme…
Cazul Şoşoacă. ”Aceste decizii trebuie luate de electorat, nu de instituţii„
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică, referitor la anularea de către Curtea Constituţională a României (CCR) a candidaturii Dianei Şoşoacă, că electoratul ar fi trebui să decidă şi nu instituţiile statului, iar orice persoană care nu a fost condamnată penal ar trebui să aibă dreptul de a candida. „Cred că astfel de decizii trebuie…
Sfaturi de la nutriționiști pentru a scăpa de pofta de dulciuri
Zahărul provoacă una dintre cele mai puternice dependențe, efectele fiind similare cu cele ale substanțelor narcotice asupra creierului. Consumul lor stimulează eliberarea de endorfine, cunoscut sub numele de „hormonul fericirii”, ceea ce ne face să cădem ușor în capcana consumului excesiv de zahăr. Nutriționistul Boticaria García oferă câteva sfaturi esențiale pentru a gestiona mai eficient …
Balustrada scării unui restaurant s-a rupt şi au căzut de la etaj
Doi bărbaţi au fost răniţi după ce, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când se aflau la o petrecere la un restaurant din municipiul Constanţa, au căzut de la etaj, după ce s-a rupt balustrada scărilor exterioare. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, la data de 6 octombrie, în jurul orei 1,20, lucrătorii Poliţiei…
Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale la BEC
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a declarat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale, iar duminică, la ora 18,00, BEC va lua în discuţie această solicitare şi va da un răspuns. „Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, la 23,50. Termenul de depunere a…
Cod portocaliu și risc de viituri pe mai multe bazine hidrografice
Din această seară, de la ora 18:00 și până luni, la ora 10:00, este cod portocaliu pe râuri din bazinele Siret şi Prut Hidrologii anunţă risc de viituri în mai multe bazine hidrografice, până luni, la ora 10. A fost emis un cod portocaliu pentru râuri din bazinele Siret şi Prut, mai exact, pentru Siret,…
Kim Jong Un a trecut la sandale în stil pescar
Kim Jong Un se înclină, nu pare, dar îl interesează foarte mult moda. Își afirmă devotamentul față de înaintași prin purtarea anumitor haine și având un stil propriu, dar ultima pasiune a dictatorului nord-coreean sunt sandalele mediteraneene, la modă în occident. Trenciul său negru, uniforma și clasicele costumele comuniste sunt bine cunoscute, dar nu s-a…
Klaus Iohannis la Sommet-ul Francofoniei: Acordăm o atenție deosebită oportunităților economice din spațiul francofon
Una dintre prioritățile majore ale Francofoniei o reprezintă educația și formarea tinerilor, a declarat președintele Iohannis la Paris Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut sâmbătă, 5 octombrie 2024, la Paris, Republica Franceză, o intervenție în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Sommet-ului Francofoniei. „Educația în limba franceză este un instrument suplimentar extrem de important pentru…
Marcel Ciolacu atacă Curtea Constituțională a României în cazul Șoșoacă
În urma unui val critic la adresa Curții Constituționale a României cu privire la respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a reacționat și a criticat hotărârea CCR: „Hotărârea CCR în cazul doamnei Diana Șoșoacă pare la prima vedere, în lipsa unei motivări, disproporționată în raport cu principiul democratic fundamental de…
Reacția Dianei Șoșoacă după respingerea candidaturii la alegerile prezidențiale
Diana Șoșoacă a reacționat după ce Curtea Constituțională a României i-a respins candidatura la alegerile prezidențiale. Aceasta își cheamă susținătorii la un miting: „Absolut toate condițiile au fost îndeplinite! Curtea Constituțională nu poate lua în considerare articole de presă sau opinii jurnalistice sau politice! Nu poate lua în considerare decât eventuale decizii definitive ale instanțelor…
E oficial. Șoșoacă a depus o nouă candidatură pentru prezidențiale
Update: Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, membru al Biroului Electoral Central, a confirmat că Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura la alegerile prezidenţiale, iar duminică, la ora 18,00, BEC va lua în discuţie această solicitare şi va da un răspuns. „Diana Şoşoacă şi-a depus din nou candidatura sâmbătă, la 23,50. Termenul de depunere a…
PSD condamnă decizia CCR de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă
“Dreptul oricărui cetățean de a alege și de a fi ales. CCR Trebuie să explice rapid decizia de invalidare a candidaturii Dianei Șoșoacă” București, 5 octombrie 2024 – Partidul Social Democrat (PSD) reiterează sprijinul ferm pentru dreptul fundamental al oricărui cetățean de a alege și de a fi ales, un principiu esențial al democrației. PSD…
Sarea recristalizată din România care provine dintr-un zăcământ vechi de 2 milioane de lei
Sarea recristalizată vândută de compania de stat Salrom provine dinte-un depozit vechi de 2 milioane de ani, a transmis Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: „Știați că sarea recristalizată este cea mai pură formă de sare, având cristale albe cu dimensiuni cuprinse între 0 și 0,8 mm? Clorura de sodiu (NaCl) are o puritate de minimum…
Oglinda uscată a Moldovei: peste jumătate dintre locuitori, nu au apă potabilă
Datele INS arată că 1.800 de şcoli şi grădiniţe nu au acces la reţeaua de apă Cel mai recent raport al Institutului Naţional de Statistică arată că un sfert din populația României, nu este conectată la rețeaua de apă curentă. În mediul rural, aproximativ 60% sunt dependenţi de fântâni. În Moldova, 52,5% din populație, nu…
Şoşoacă. „Absolut toate condiţiile au fost îndeplinite. CCR nu poate…”
Preşedintele SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat că absolut toate condiţiile au fost îndeplinite pentru depunerea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale, iar Curtea Constituţională nu poate lua în considerare articole de presă sau opinii jurnalistice sau politice atunci când analizează candidaturile. „Absolut toate condiţiile au fost îndeplinite. Curtea Constituţională nu poate lua în considerare articole…