Geanina a murit într-un grav accident, la Cluj. Două fete au rămas fără mamă, cum s-a produs tragedia

Geanina a murit într-un grav accident, la Cluj. Două fete au rămas fără mamă, cum s-a produs tragedia

Geanina avea 51 de ani, era asistentă medicală și avea două fete frumoase în vârstă de 16 și 23 de ani de care era tare mândră și pe care își dorea ca într-o zi să le vadă la casele lor.

Geanina a murit într-un grav accident, la Cluj

Însă, toate visele sale i-au fost spulberate, duminică noapte, de un accident rutier cumplit în urma căruia și-a pierdut viața.

În timp ce se deplasa din direcția municipiului Câmpia Turzii înspre satul Tritenii de Sus, mașina la volanul căreia se afla Geanina ar fi pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un buldoexcavator.

Din cercetările preliminare de la locul accidentului s-a constatat că un autoturism condus de o femeie de 51 de ani, din comuna Tritenii de Jos, care circula din direcția municipiului Câmpia Turzii înspre satul Tritenii de Sus, ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un excavator staționat în afara părții carosabile”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

La scrut timp după producerea accidentului, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție, pompieri, dar și o ambulanță SAJ.

Imediat, medicii de pe ambulanță au început manevrele de resuscitare însă din păcate, impactul a fost atât de puternic încât Geanina a murit pe loc.

”Când pompierii au ajuns la fața locului, victima fusese deja preluată de echipajul SAJ, care îi aplica manevre de resuscitare. Acestea au fost sprijinite și de către pompieri, însă din păcate fără succes. Astfel, a fost declarat decesul unei femei de aproximativ 50 de ani”, au transmis ISU Cluj.

În acest caz, polițiștii clujeni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii tragicului incident.

Vestea morții Geaninei a căzut ca un trăsnet peste cele două fiice ale sale, dar și peste rudele și colegii care au cunoscut-o și apreciat-o și care acum trebuie să se pregătească de înmormântare.

Please follow and like us:
Pin Share