Surpriza Ligii Campionilor! Debutanta antrenată de un fost analist sportiv, dintr-un oraș mai mic decât Brăila, are maximum de puncte

Surpriza Ligii Campionilor! Debutanta antrenată de un fost analist sportiv, dintr-un oraș mai mic decât Brăila, are maximum de puncte

Noul format al Ligii Campionilor, în care s-a renunțat la tradiționalele grupe, aduce în prim plan o debutantă surpriză. Francezii de la Brest sunt pe locul doi în competiție, cu șase puncte. Doar Borussia Dortmund este superioară echipei din vestul Hexagonului, având un golaveraj mai bun.

Echipa unui orășel port mai mic decât Brăila

După 2-1 cu Sturm Graz, în prima etapă, Brest a reuşit o victorie categorică în deplasare, 4-0 cu Red Bull Salzburg. Francezii s-au impus în faţa vicecampioanei Austriei prin golurile marcate de Abdallah Sima (24, 70), Mahdi Camara (66) şi Mathias Pereira Lage (75).

Evoluția celor de la Brest, un oraș – port cu doar 140.000 de locuitori, mai mic decât Brăila, este surprinzătoare deoarece în Ligue 1 se află doar pe locul 13. Echipa are șase puncte din tot atâtea meciuri. În ultima etapă a încasat un sec 3-0, de la Auxerre, o echipă nou-promovată.

Pirații n-au câștigat niciun trofeu în 121 de ani

Porecliți Pirații, fotbaliștii echipei sunt parte a unui club cu 121 de ani de existență. În ciuda unei istorii atât de îndelungate, Brest nu are niciun trofeu în palmares. N-a luat nici titlul în Franța, nici Cupa, nimic. Sezonul trecut s-a clasat pe locul trei, după campioana PSG și AS Monaco.

Brest a promovat în Ligue 1 în 2019, după șase ani de liga a doua. S-a menținut cu greu în primul eșaloc, terminând mai mereu în a doua jumătate a clasamentului. Explozia valorică s-a produs sezonul trecut, când a atins performanța istorică de prinde un loc de Liga Campionilor.

N-au nici stadion de Liga Campionilor

O surpriză chiar și pentru club. Brest nici măcar nu a putut face ca stadionul său, Stade Francis-Le Blé (15.000 locuri), să îndeplinească cerințele UEFA pentru un meci din Liga Campionilor. Din acest motiv, este obligată să joace meciurile de pe teren propriu pe Stade de Roudourou (19.000  locuri) al lui Guingamp. Între Brest și Guingamps sunt 115 kilometri.

Formația franceză este antrenată de Eric Roy (57 ani). El este un caz aparte în fotbalul francez. Fost fotbalist cu peste 400 de meciuri la echipe precum Nice, Lyon, Marseille, Sunderland sau Rayo Vallecano, Eric Roy a antrenat doar două sezoane. În 2011 a fost, teoretic, antrenor la Nice. Teoretic, deoarece avea licență, iar tehnicianul care antrena echipa, nu deținea actul necesar pentru a sta pe bancă.

Antrenorul e fost director sportiv și analist tv

Roy a fost mai mult director sportiv, director de imagine, de comunicare și de marketing. Nice l-a dat afară în 2012 pentru că s-a dus cu un impresar în Argentina, fără acordul clubului. Eric a contestat în instanță decizia clubului și a câștigat un litigiu în urma căruia s-a ales cu 300.000 de euro.

Ulterior, el a fost director sportiv la Lens și Watford, dar și analist la Televiziunea Franceză. În ianuarie 2023 a devenit manager la Brest. Grație performanței de a duce echipa în Liga Campionilor, Eric Roy este cel mai de succes tehnician din istoria clubului. Și antrenoul sezonului trecut în Franța.

Formația fără niciun internațional francez

Brest are un lot cotat la 127 de milioane de euro. Abia locul 10 în Ligue 1, după cota de piață. Parcursul bun din Liga Campionilor e cu atât mai lăudabil cu cât francezii au fost lipsiți de doi dintre cei 5 fotbaliști care valorează peste 10 milioane de euro. Locko și Melou sunt accidentați.

Cel mai bine cotat fotbalist al echipei este Roman Faivre, împrumutat de la Bournemouth. Fost international de tineret, el este cotat la 15 milioane de euro. Brest nu are nici măcar un fotbalist la naționala Franței.

În schimb, are cinci internaționali africani – Ndiaye și Sima (Senegal), Haidara și Doumbia (Mali), Balde (Guineea Bissau) – plus unul elvețian (Edmilson Fernandes).

Vor juca împotriva Barcelonei și a lui Real Madrid

Brest are parte de un program incitant și dificil în Liga Campionilor. După ce a câștigat șase puncta, urmează să joace cu: Leverkusen, Real Madrid, PSV Eindhoven (deplasare), Barcelona, Sparta Praga, Șahtior Donețk (acasă).

 

 

Please follow and like us:
Pin Share