Pericol major pentru FCSB. ”Magicianul” lui Răzvan Lucescu e clona lui Messi şi e ochit de Guardiola

Pericol major pentru FCSB. ”Magicianul” lui Răzvan Lucescu e clona lui Messi şi e ochit de Guardiola

FCSB întâlneşte joi seară, în deplasare, de la ora 22.00, în direct la DigiSport 1 şi Prima Sport 1, formaţia antrenată de Răzvan Lucescu, PAOK Salonic, în a doua etapă a fazei principale din Europa League. Pe hârtie, campioana Greciei porneşte ca mare favorită, analizând valoarea celor două loturi.

Giannis Konstantelias e cel mai valoros jucător al lui PAOK Salonic, evaluat la 17 milioane de euro

Conform ultimelor estimări făcute de site-ul specializat Transfermarkt, PAOK Salonic e evaluată la 93,4 milioane de euro, o sumă de aproape trei ori mai mare decât cea totalizată de jucătorii FCSB-ului. După calificarea în Europa League, echipa lui Gigi Becali a crescut la o valoare de piaţă de aproape 37 de milioane de euro.

În ceea ce priveşte jucătorii cu cea mai bună cotă în fotbalul internaţional, FCSB îl are ca vedetă pe Darius Olaru, eroul roş-albaştrilor în ultimele meciuri din Europa League. 7 milioane de euro e cifra trecută în dreptul lui Olaru, cel care a marcat golul calificării în dubla cu LASK Linz, urmat de dubla din confruntarea cu RFS Riga, la debutul în a doua competiţie continentală.

De partea cealaltă, la PAOK Salonic, iese în evidenţă un fotbalist de 21 de ani, Giannis Konstantelias, care se anunţă marele pericol pentru FCSB în meciul de astăzi. Mijlocaşul ofensiv e în plină ascensiune, vizibilă şi pe Transfermarkt, cota sa explodând în ultimii doi ani, de la 1 milion de euro în ianuarie 2023 la 17 milioane în prezent.

Giannis Konstantelias e un produs sută la sută al clubului PAOK Salonic, el debutând la echipa mare la începutul anului 2021, cu puţin timp înainte ca Răzvan Lucescu să-şi înceapă al doilea mandat la gruparea elenă. După o perioadă de 6 luni petrecută în Belgia sub formă de împrumut, la Eupen, în 2022, Konstantelias s-a întors la PAOK, devenind un jucător indispensabil.

Giannis Konstantelias e comparat cu Leo Messi și e urmărit de echipa antrenată de Pep Guardiola

”PAOK are o clonă a lui Messi în propria academie”, a fost remarca unui jurnalist din Grecia, Stavros Kolkas, care l-a văzut jucând pe Giannis Konstantelias la echipa Under 19 a echipei din Salonic. “Împotriva lui Larissa, a intrat la pauză la scorul de 0-0. A marcat două goluri, a dat două pase decisive și PAOK a câștigat cu 5-0”, a completat ziaristul elen.

Comparaţia cu Messi spune totul despre stilul de joc destabilizator al ”magicianului” Giannis Konstantelias. Ca un detaliu interesant, marea speranţă a fotbalului din Grecia a fost la un moment dat în probe la FC Barcelona, echipa la care s-a consacrat starul argentinian care evoluează acum în SUA, la Inter Miami.

”Nu m-am uitat prea mult la meciuri de  fotbal în copilărie, am jucat doar în parcuri și pe străzi cu prietenii mei”, a declarat Konstantelias, un fotbalist care e acum pe lista de transferuri a celor mai puternice echipe de club din fotbalul european.

Adversarul de azi al FCSB-ului este urmărit îndeaproape de marile puteri din Premier League, campioana  Manchester City și rivala Arsenal, echipele care s-au bătut pentru titlu în sezonul trecut. Inclusiv celebrul antrenor Pep Guardiola e încântat de calitățile lui Giannis Konstantelias, de vreme ce acesta face parte din planurile de viitor ale ”cetățenilor”.

Please follow and like us:
Pin Share