Accident aviatic în timpul unui show din Portugalia. Două avioane s-au ciocnit în aer

Accident aviatic în timpul unui show din Portugalia. Două avioane s-au ciocnit în aer

Două avioane s-au ciocnit, duminică după-amiaza, în timpul unui spectacol aviatic din orașul Beja, din sudul Portugaliei. Unul dintre ele s-a prăbușit și a explodat, iar pilotul a decedat.

Pilotul spaniol a decedat

Cel mai mare spectacol aerian din Portugalia, Beja AirShow, s-a soldat cu o tragedie. Un videoclip a surprins cele șase avioane care zburau, iar, la un moment dat, unul dintre ele urcă și atinge alt avion care se afla în zbor, apoi se prăbușește, conform Libertatea.

Avioanele erau pilotate de un cetățean portughez și unul spaniol, iar acesta a murit în urma accidentului aviatic.

Cele două avioane care s-au ciocnit sunt de tipul Yakovlev Yak-52, fiind de antrenament și acrobație. Ele făceau parte din patrula de acrobație aeriană numită YAK STARS care este cea mai mare echipă civilă de acrobație aeriană din sudul Europei.

 

Two Yakovlev Yak-52 aircraft of the Spanish-Portuguese Yakstars formation team collided during the Beja Air Show, Portugal.
One aircraft crashed, killing the pilot. pic.twitter.com/4eHdT23mAC

— Aviation Safety Network (ASN) (@AviationSafety) June 2, 2024