Accident cu șase victime în Jibou, în urma impactului dintre un microbuz și o mașină. A fost activat Planul roșu de intervenție

Accident cu șase victime în Jibou, în urma impactului dintre un microbuz și o mașină. A fost activat Planul roșu de intervenție

Autoritățile din județul Sălaj au activat, vineri, Planul roșu de intervenție, în urma unui accident în care au fost implicate un microbuz și un autoturism pe DN 1H, în zona localității Jibou, informează Sălajul Liber.

În urma impactului puternic, microbuzul s-a răsturnat în afara drumului, iar șase persoane din cele 12 aflate în cele două vehicule au fost rănite.

Victimele au primit îngrijiri medicale la fața locului, apoi au fost transportate la Unitatea Primiri Urgențe Zalău.

La nivelul județului Sălaj s-a activat Planul roșu de intervenție.

„A fost activat planul roşu de intervenţie. Traficul rutier a fost oprit în ambele direcţii pentru a permite intervenţia echipajelor specializate”, a transmis Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Circulația a fost blocată în zonă timp de mai bine de o oră.

La fața locului au acționat trei autospeciale de intervenție si șase ambulanțe.

FOTO: ISU Sălaj