Accident grav în Timiș între un autoturism și o autospecială pentru SItuații de Urgență care mergea la o intervenție

Accident grav în Timiș între un autoturism și o autospecială pentru SItuații de Urgență care mergea la o intervenție

 

”Un bărbat, în vârstă de 37 de ani, a condus o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, pe strada Mihai Viteazu, iar la intersecţia cu strada George Enescu, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani. În urma evenimentului rutier au rezultat 7 victime, respectiv 6 bărbaţi, pasagerii şi conducătorul autospecialei, cu vârste cuprinse între 29 şi 50 de ani, precum şi conducătorul autoturismului, în vârstă de 51 de ani. Cu toţii au fost transportaţi la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, a precizat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare din culpă.

Accidentul rutier s-a produs, sâmbătă după-amiază, în localitatea Recaş.

”În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism în care se afla doar conducătorul şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care se deplasa la o intervenţie. Facem precizarea că la caz a fost alocată o altă autospecială”, a transmis ISU Timiş.

Acolo au fost mobilizaţi de urgenţă pompierii din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Timişoara, iar la locului evenimentului au fost alocate cinci echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, o autospecială de primă intervenţie si comandă, o autospecială de stingere cu apă şi spumă, două autospeciale de descarcerare şi o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, precum şi o ambulanţă SAJ cu medic. De asemenea, a fost alertat elicopterul SMURD Caraş-Severin.

”Din primele informaţii, în autospecială erau 6 persoane. În urma evenimentului au rezultat trei victime care prezintă suspiciuni de fracturi şi diferite afecţiuni şi alte trei victime cu traumatisme uşoare. Conducătorul autoturismului este evaluat medical la faţa locului”, a precizat sursa citată.