Admitere Liceu 2024 – Calendarul admiterii la liceu 2024, înscrieri și repartizare computerizată

Admitere Liceu 2024 – Calendarul admiterii la liceu 2024, înscrieri și repartizare computerizată

În data de 11 iulie încep înscrierile pentru admitere la liceu 2024, potrivit Ministerului Educației, urmând ca repartizarea computerizată a candidaților să fie făcută pe 24 iulie.

Înscrieri admitere liceu 2024

Potrivit calendarului de admitere la liceu 2024, stabilit prin ordin de ministru și publicat în Monitorul Oficial, între 11 – 12 și 15 – 19 iulie, datele din fișele de înscriere vor fi introduse în baza de date computerizată. Tot în aceeași perioadă, părinții și candidații vor verifica corectitudinea acestor date și vor corecta eventualele greșeli.

În ordin se atrage atența aspura fapului că orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită.

De asemenea, un număr redus de opțiuni completate poate conduce la nerepartizarea computerizată a candidatului.

Repartizarea computerizată a absolvenților clasei a VIII-a care au susținut examenul de Evaluare Națională va avea loc pe 24 iulie 2024, urmând ca rezultatele să fie comunicate în aceeași zi, cu afișarea listelor cu locurile neocupate.

În perioada 25 – 30 iulie 2024, candidații își vor depune dosarele de înscriere la școlile la care au fost repartizați.

Pe 30 iulie 2024, unitățile de învățământ liceal vor transmite situația locurilor rămase libere, iar între 31 iulie și 2 august 2024, comisiile de admitere vor rezolva situațiile speciale apărute după repartizarea computerizată.

Cum se completează fișa de înscriere la liceu

Potrivit procedurii elaborate de Ministerul Educației, comisia de înscriere din unitatea de învăţământ gimnazial asigură completarea fișelor de înscriere ale absolvenților de clasa a VIII-a cu codul județului, cu codul și denumirea unității de învățământ gimnazial, cu datele personale ale acestora, cu media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a, cu notele și media generală de la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a și cu media de admitere.

Fișele de înscriere ale candidaților care au susținut sau cărora li s-au echivalat probele de verificare a cunoștințelor de limba modernă sau maternă se completează și cu rezultatele acestor probe. Fișele se semnează de către directorul unităţii de învățământ și se aplică ștampila acesteia.

Completarea opțiunilor la școală se face pe baza unei programări. Programarea se realizează la numărul de telefon, pe adresa de e-mail comunicate de unitatea de învățământ.

Completarea se face de către candidat, în prezența părintelui/reprezentantului legal al acestuia și a dirigintelui clasei. Aceștia, împreună cu candidatul, vor semna Fișa de înscriere.

După completarea datelor personale (nume, prenume, inițiala prenumelui tatălui, cod numeric personal, data nașterii), elevii vor trece pe fișa de înscriere notele obținute la Evaluarea Națională și media examenelor, dar și media claselor V-VIII, care va servi drept criteriu de departajare.

Completarea opțiunilor pe fișa de înscriere se face în ordinea preferințelor. Se completează codurile opțiunilor pentru profilurile, specializările sau domeniile de pregătire dorite.

Calendar admitere liceu 2024

Conform Calendarului admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2024 – 2025, repartizarea absolvenţilor clasei a VIII-a în învăţământul liceal de stat se face în două etape.

La repartizarea computerizată, realizată în prima etapă de admitere, participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională.

11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informaticăcentralizată) a datelor din fișele de înscriere
11 – 12, 15 – 19 iulie 2024 – Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
22 iulie 2024 Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată . Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București
22 iulie 2024 Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
23 iulie 2024 Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc.
23 iulie 2024 Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
24 iulie 2024 Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anuluișcolar 2024 – 2025
24 iulie 2024 Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București
25 – 30 iulie 2024 Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
30 iulie 2024 Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere
31 iulie – 2 august 2024 Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată

Etapa a II-a de admitere la liceu 2024

Candidații care au fost repartizați în prima etapă, dar nu și-au depus dosarele la timp sau au renunțat în scris la locul ocupat, precum și cei care nu au participat sau nu au fost repartizați, vor fi repartizați în a doua etapă de admitere. Aceasta etapă este pentru candidații din seria curentă și din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la începutul anului școlar 2024-2025.

2 august 2024 – Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
5 august 2024 – Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
6 – 7 august 2024– Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
8 – 9 august 2024 – Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
12 – 14 august 2024 – Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VlII-a care nu au susținut evaluarea națională.
19 – 20 august 2024 – Repartizarea candidaților din etapa a doua.
NOTĂ: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora.

Cum se calculează media de admitere la liceu în 2024

Pentru al doilea an consecutiv, media claselor V-VIII nu mai este luată în calcul pentru admiterea la liceu 2024.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a, o reprezintă media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele incluse în Evaluarea Națională.

Ministerul Educației precizează că elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă și au susținut evaluarea națională la limba și literatura maternă respectivă pot opta pentru stabilirea mediei la evaluarea națională, fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă.

În acest sens, părinții sau reprezentanții legali ai acestor elevi completează o declarație, care însoțește fișa de înscriere în vederea repartizării computerizate și se depune la secretariatul unității de învățământ de proveniență în perioada prevăzută de calendar.

Acești candidați care au optat pentru stabilirea mediei generale la evaluarea națională fără a lua în calcul rezultatul la proba de limbă și literatură maternă, nu mai pot fi însă repartizați computerizat în învățământul liceal în clase cu predare în limbile minorităților naționale.

Criterii de departajare pentru elevii cu medii egale

În cazul în care doi candidaţi au medii de admitere la liceu egale, aceştia vor fi departajaţi folosind, în ordine, următoarele criterii:

a) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a;

b) nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale;

c) nota obţinută la proba de matematică din cadrul evaluării naţionale;

d) nota obţinută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naţionale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă, în cazul candidaţilor care solicită înscrierea la unităţi de învăţământ cu predare în limba minorităţilor naţionale.

Sursă foto – Shutterstock.com.