Alex Bourceanu, dezvăluire uluitoare în războiul FCSB – CSA Steaua: „Au lipit stema peste. Sunt recunoscător lui Gigi Becali”

Alex Bourceanu, dezvăluire uluitoare în războiul FCSB – CSA Steaua: „Au lipit stema peste. Sunt recunoscător lui Gigi Becali”

Fostul fotbalist Alexandru Bourceanu a făcut o dezvăluire incredibilă despre perioada în care a îmbrăcat tricoul roș-albastru. Acuzat că nu a purtat niciodată tricoul Stelei, fostul mijlocaș defensiv a mărturisit în cadrul unui podcast că, la un moment dat, responsabilii au lipit stema celor de la FCSB peste stema Stelei.

Alex Bourceanu, dezvăluire uluitoare în războiul FCSB – CSA Steaua: „Au lipit stema peste. Sunt recunoscător lui Gigi Becali”

Alexandru Bourceanu s-a retras din activitate la finalul anului 2019. Campion mondial la minifotbal, Bourceanu a evoluat la Steaua în perioada iulie 2011 – februarie 2014. Fostul fotbalist a fost transferat de Trabzonspor, după care a revenit sub formă de împrumut la București. Bourceanu a mai îmbrăcat tricoul roș-albastru în perioada ianuarie 2016 – ianuarie 2017.

Ajuns la 39 de ani, Alexandru Bourceanu a povestit un episod incredibil. „Eu am jucat la ambele echipe. Într-o duminică am jucat cu stema Steaua pe piept și pe șort, iar în timpul săptămânii au lipit stema cu FCSB peste.

Nimeni nu poate să spună, am fost acolo. Domnilor, doar dacă nu sunt bolnav psihic, Alzheimer, schizofrenic. Eu personal îmi amintesc că am fost acolo. Nici măcar nu s-a dezlipit stema pentru că era cusută. 

„Punem un fier de călcat să dezlipim stema. Văd o continuitate”

Pentru un meci sau două, trebuia să vină tricouri pentru 25 de inși, s-a lipit noua stemă și am jucat așa două-trei meciuri. Îmi pare rău că nu am un tricou. Nu cred că am pe acasă un tricou cu cele două steme.

Punem un fier de călcat să dezlipim stema, vedem Steaua, o punem la loc ca să fie tricoul cum a fost. Văd o continuitate. Sunt jucători care au trăit asta și spun că n-au trăit asta. 

Sunt recunoscător lui Gigi Becali fără a fi un slujitor, fără a vedea în el un stăpân. N-am concepția asta, dar îi sunt recunoscător și n-aș putea să spun de o altă echipă, unde n-am intrat nici în vestiar pe propriul stadion”, a declarat Alex Bourceanu în cadrul podcastului „Tare de Tot” cu Viorel Grigoroiu.

Peluza Sud a luat masa în restaurantul lui Alex Bourceanu: „Am discutat puțin cu ei”

Alexandru Bourceanu a povestit sincer cum vede lucrurile în disputa pentru identitate și palmares dintre FCSB și CSA Steaua. Fostul mijlocaș a dezvăluit un alt episod în care galeria celor de la CSA Steaua a urmărit meciul favoritei în restaurantul fostului internațional român.

„Eu n-am fost pe noul stadion. Se numește CSA Steaua, este o continuatoare dintr-un anumit moment. Nu vreau să jignesc în niciun fel. Nu am nicio problemă, sunt suporteri care au fost pe stadion când noi am jucat meciuri atât cu o stemă și cu cealaltă.

Asta este cum văd lucrurile, am trăit asta. Galeria celor de la CSA Steaua, de la Peluza Sud, a fost în restaurantul meu, s-au uitat la un meci de Liga 2. Adi Popa juca acolo.

A fost un grup de 15 băieți, s-au uitat la meci, au făcut consumație, totul a fost ok. Am discutat puțin cu ei, dar nu am nicio problemă cu nimeni. Poate voi primi anumite injurii. Dar nu mă deranjează, asta cred oamenii”, au fost cuvintele lui Alex Bourceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *