Alin Alexuc merge la Jocurile Olimpice de la Paris. Calificare impresionantă pentru sportivul de 34 de ani

Alin Alexuc merge la Jocurile Olimpice de la Paris. Calificare impresionantă pentru sportivul de 34 de ani

Un nou sportiv român s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris din vara aceasta. Delegația “tricolorilor” a ajuns la 83 de participanți.

Alin Alexuc Ciuraru s-a calificat la Olimpiadă!

Alin Alexuc Ciuraru a obținut calificarea la Jocurile Olimpice. Acesta concurează la lupte greco-romane, categoria de 130kg. El este al doilea sportiv român de la lupte care s-a calificat la Olimpiadă după Andreea Beatrice Ana.

Competiția de la Istanbul este ultima care asigură locuri la Olimpiadă. 13 sportivi români participă la această întrecere, printre ei și Alin Alexuc Ciuraru. La ramura de lupte greco-romane au concurat 5 români. Alexuc a fost singurul care a obținut un bilet pentru Paris.

Luptătorul român a participat și la edițiile anterioare ale Jocurilor Olimpice. El a fost prezent la ultimele 3 Olimpiade, la Londra 2012, Rio de Janeiro 2016 și Tokyo 2020. La competiția de la Istanbul, Alexuc a avut evoluții sigure și s-a calificat fără mari probleme.

Alexuc a concurat la categoria de 130kg. Sportivul a intrat pe tabloul în optimile de finală, unde l-a învins pe sportivul din Tadjikistan, Eduard Babenoshev, cu 4-0. În sferturi, românul a trecut de Sota Okumura (Japonia) cu 8-1. Meciul decisiv a fost împotriva estonianului Heiki Nabi. Scorul a fost 1-1, decizie VPO1 pentru sportivul român.

Alin Alexuc Ciuraru se va retrage după Jocurile Olimpice

Sportivul a declarat la începutul anului că planuiește să se retragă din sport după Jocurile Olimpice, însă speră să aducă României o medalie importantă la Paris.

Probabil o să fie ultimul campionat european pentru mine. După Jocurile Olimpice de la Paris o să mă retrag. Probabil cea mai importantă medalie ar fi dacă m-ar ajuta Dumnezeu să o iau la Jocurile Olimpice de la Paris”, a declarat Alin Alexuc Ciuraru în februarie.

La lupte, România mai are un sportiv calificat la Jocurile Olimpice. Beatrice Andreea Ana a terminat pe locul 3 la turneul european de la Baku și a obținut biletele pentru Paris 2024. Ea a mai participat și la Olimpiada din 2020 desfășurată în Tokyo.

Performanța lui Alexuc vine la doar o zi după ce alți doi sportivi români au obținut calificarea la Olimpiadă. Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs merg la Paris la proba de dublu mixt din cadrul competiției de tenis de masă. Szocs era deja calificată în proba feminină, însă Ionescu intră în lista sportivilor care vor reprezenta România la Olimpiadă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *