Alina Gorghiu, despre ancheta DNA în cazul Iulian Dumitrescu: „Nu pot să scot nici măcar un pâs”. Critici la USR: „Drulă atacă justiția când e vorba de membrii lor”

Alina Gorghiu, despre ancheta DNA în cazul Iulian Dumitrescu: „Nu pot să scot nici măcar un pâs”. Critici la USR: „Drulă atacă justiția când e vorba de membrii lor”

Ministrul PNL al justiției, Alina Gorghiu, a declarat vineri, 2 februarie, că nu are voie în calitatea pe care o are să facă niciun comentariu cu privire la anchetarea prim-vicepreședintelui liberal Iulian Dumitrescu, pentru că „orice virgulă pusă de mine ar fi interpretată” și a dat drept contraexemplu USR, care prin vocea președintelui Cătălin Drulă critică justiția atunci când un membru al partidului este vizat de DNA.

„Poziția mea de ministru al justiției limitează orice fel de remarcă cu privire la o anchetă în curs. Ca atare, nu am voie să mă pronunț atât timp cât dosarul este în anchetă. Însă pot să vă spun un lucru. Chiar sunt unul dintre oamenii care au încredere în justiția din România și cred că organele competente își vor face treaba așa cum trebuie”, a spus Alina Gorghiu, într-o conferință de presă la PNL Vrancea.

Ea a dat drept contraexemplu partidul condus de Cătălin Drulă, care, atunci când unii membrii sunt vizați de anchetele penale, atacă justiția.

„Faptul că PNL rămâne constant în deciziile sale, una dintre ele fiind aceea să nu interfereze în justiție, este un lucru pe care îl cunoașteți. Ați văzut alte partide politice care atunci când vine vorba de membrii lor, luați-l de exemplu pe Drulă, atacă justiția. Dacă nu mai e membru USR implicat într-o anchetă penală, atunci toți sunt buni de plată. Dacă e vorba despre un membru USR, este alb, curat, ca Albă ca Zăpada”, a punctat Gorghiu.

Ea a menționat că important este că Iulian Dumitrescu a demisionat din toate funcțiile politice, după ce a fost acuzat de fapte de corupție și pus sub control judiciar.

„Domnia sa nu este condamnat, este doar o persoană care face parte dintr-o anchetă penală. Despre partea de anchetă eu nu pot să scot nici măcar un pâs. Este treaba DNA să își deruleze ancheta, orice virgulă pusă de mine în acest moment ar fi interpretată în fel și chip de competitorii politici. Din punct de vedere politic, mă bucură că a decis, înțelept, să facă pasul lateral”, a mai spus Gorghiu.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, a fost plasat joi, 1 februarie, sub control judiciar, pentru luare de mită și fals în declarații. Dumitrescu a fost acuzat de DNA că a primit mită de peste 16 milioane de lei de la un om de afaceri care avea un contract cu CJ Prahova. Seara, Iulian Dumitrescu și-a anunțat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al PNL printr-un mesaj pe Facebook.

  

  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *