Alpinistul Adrian Ahriţculesei a cucerit vârful Everest. „Urmează partea cea mai grea a expediției”

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a cucerit vârful Everest. „Urmează partea cea mai grea a expediției”

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a cucerit vârful Everest (8.848 m), potrivit unui anunţ făcut, vineri dimineață, pe pagina de Facebook, de managerul său sportiv, Ştefan Adrian Jurca. Ascensiunea a durat aproape 12 ore, relatează Agerpres.

„Ahriţculesei Adrian a cucerit Acoperişul Lumii. Este pe Everest (8.848 m). Urmează partea cea mai grea a acestei expediţii, coborârea spre tabăra de bază, la 5.335 m!”, a anunțat Jurca pe pagina sa de socializare, unde a postat şi o imagine cu o hartă transmisă de sportiv, în care se poate observa poziţia acestuia.

Acesta a spus că ascensiunea a durat aproape 12 ore și a dat mai multe detalii despre această expediție: „Adrian a plecat spre vârf la ora 21.00, ora Nepalului, şi a cucerit Everestul după aproape 12 ore, la ora 8.00 dimineaţa, ora Nepalului. Starea sa de sănătate este bună, este optimist şi consumă puţin oxigen. Trebuie spus că Adrian a ales să urce pe Everest în varianta sport, în care şi-a transportat singur materialele necesare şi mâncarea, mai sus de tabăra de bază”.

Adrian Ahriţculesei se îndreaptă vineri spre tabăra de bază (5.335 m), însă până acolo, în funcţie de condiţiile meteo, va mai face o oprire la tabăra 3 (7.200 m) sau la tabăra 2 (6.400 m). „Cu cât va coborî mai jos, cu atât va fi mai bine”, a spus Jurca. Alpinistul a plecat pe 11 aprilie spre Nepal, într-o expediţie în care şi-a propus să cucerească cel mai înalt vârf din lume. Expediţia este programată să se încheie pe 30 mai.

În vârstă de 40 de ani, absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Timişoara, Adrian Ahriţculesei lucrează ca optometrist la o firmă din Petroşani.

În luna ianuarie 2023, el a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 m), din Antarctica, şi să finalizeze astfel „Circuitul celor 7 vulcani”, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă.