Analiză. Periferia marilor orașe, tot mai tentantă din punct de vedere imobiliar. În două comune din România, prețul a depășit 2.000 de euro pe metru pătrat

Analiză. Periferia marilor orașe, tot mai tentantă din punct de vedere imobiliar. În două comune din România, prețul a depășit 2.000 de euro pe metru pătrat

Zona periurbană a marilor orașe a devenit în ultimii ani o alternativă imobiliară tot mai tentantă, atât datorită prețurilor mai mici, cât și datorită posibilității de a avea grădină, arată o analiză Imobiliare.ro. În două comune din țară, prețul pe metru pătrat a depășit 2.000 de euro.

„Oferta rezidențială din periurban s-a dezvoltat treptat ca alternativă de locuire, inițial la numărul limitat de case din interiorul orașului, pentru a atinge punctul culminant în pandemie, când a început să rivalizeze cu apartamentele pe segmentul familiilor cu copii. De atunci, aceasta s-a diversificat, incluzând astăzi case individuale, duplexuri, triplexuri sau case înșiruite”, a declarat, într-un comunicat, Daniel Crainic, directorul de marketing al Imobiliare.ro.

Portalul a analizat zonele limitrofe Capitalei, dar și cele din jurul municipiilor Cluj-Napoca, Timișoara și Brașov.

Top 10 național, dominat de Ilfov

Topul național în materie de ofertă de case și vile localizate în zonele periurbane ale marilor orașe este dominat de localitățile din jurul Bucureștiului, conform analizei.

Șapte din primele 10 poziții sunt ocupate de acestea. Potrivit datelor Imobiliare.ro, circa 3.000 de proprietăți concentrate în sudul, vestul și nordul orașului au fost disponibile în piață în primul trimestru.

Există doar trei excepții – două localități de pe raza județului Timiș și una din județul Cluj.

Județul Timiș este reprezentat de Moșnița Nouă –  care ocupă chiar poziția secundă în clasament, cu aproape 770 de proprietăți, și Dumbrăvița – care se clasează pe locul al patrulea, cu circa 630 de proprietăți.

Aceleași localități se găseau în top 10 și anul trecut, pozițiile lor erau însă inversate.

Județul Cluj este reprezentat, de pe locul 8, de Florești, care de-a lungul ultimilor ani a dat dovadă de o dezvoltare accelerată pe segmentul rezidențial nou.

Cei care optează să se mute aici ar putea, în viitor, să aibă parte de conexiuni mai rapide cu punctele de interes din oraș, inclusiv metrou, conform planurilor autorităților.

Case lângă București

Localitatea Berceni este campioană în ultimii ani în materie de ofertă, iar numărul proprietăților disponibile pentru cumpărători crește de la an la an.

În primul trimestru din 2024, cei interesați să se mute la marginea Bucureștiului puteau alege din mai bine de 1.000 de case și vile aflate în Berceni.

Extinderea Magistralei de metrou M2 Pipera-Berceni cu încă o stație, Tudor Arghezi, și planurile de prelungire a acesteia cu încă trei stații în comuna Berceni fac din această zonă una atractivă în ochii potențialilor cumpărători.

Conform Imobiliare.ro, numărul celor care s-au mutat deja în Berceni a crescut, de asemenea, constant în ultimii ani, cel mai nou recensământ indicând aproape 14.000 de locuitori.

Pe de altă parte, rămâne problema infrastructurii, în special a celei rutiere, legată de intrarea în București, mai ales că aceasta este folosită și de cei aflați în localități învecinate.

De la Corbeanca la Berceni

Aproximativ 8.200 de potențiali cumpărători și-au arătat interesul pentru proprietățile listate în primele trei luni, în scădere față de cei 8.500 din aceeași perioadă a anului trecut.

Preferințele s-au schimbat și ele: dacă la începutul anului 2023 se căutau zone precum Corbeanca sau Otopeni – unde o achiziție promitea un stil de viață mai înalt – acum există un avans în sud, în Berceni și Popești Leordeni.

Cele mai scumpe comune, lângă Cluj

Cele mai scumpe case se găsesc lângă Cluj-Napoca, în comunele Feleacu și Săliștea, unde prețul este de peste 2.000 de euro pe metru pătrat. Acestea se aflau și anul trecut în top, dar la 1.900 de euro pe metru pătrat.

Acestea sunt însă prețurile solicitate de proprietari, nu neapărat și prețurile la care se fac tranzacțiile.

Cele mai mari prețuri lângă București se găsesc în Voluntari, iar pentru periferia Timișoarei avem prețuri mari în Dumbrăvița, în timp ce lângă Brașov, cele mai scumpe locuințe sunt în Cristian.

Cele mai mici prețuri se află în Ilfov, dar și lângă Brașov, în Codlea și Tărlungeni.

Cei care vor să se mute lângă Timișoara, dar nu vor să plătească mult, pot opta pentru Sânmihaiu Român și Remetea Mare.

Clasamentul prețurilor

Defalcat, lângă București, cele mai mari prețuri se găsesc în:

Voluntari – 1.875 de euro pe metru pătrat
Corbeanca – 1.638 de euro pe metru pătrat
Ștefăneștii de Jos – 1.605 euro pe metru pătrat
Tunari – 1.586 de euro pe metru pătrat
Otopeni – 1.525 de euro pe metru pătrat.

Cele mai mici prețuri se află în Vidra – 1.040 de euro pe metru pătrat, în vreme ce oferta cea mai variată se află în Berceni.

Case lângă Cluj-Napoca

Lângă municipiul Cluj-Napoca, cele mai mari prețuri sunt în:

Feleacu – 2.027 de euro pe metru pătrat
Sălicea – 2.009 euro pe metru pătrat
Baciu – 1.828 de euro pe metru pătrat
Popești – 1.605 euro pe metru pătrat
Florești – 1.588 de euro pe metru pătrat.

Cele mai mici prețuri se găsesc în Suceagu – 1.282 de euro pe metru pătrat, iar cea mai mare ofertă este în Florești.

Situația de lângă Timișoara

În localitățile din jurul celui mai important oraș din Banat, prețurile variază astfel:

Dumbrăvița – 1.735 de euro pe metru pătrat
Giarmata-Vii – 1.582 de euro pe metru pătrat
Giroc – 1.551 de euro pe metru pătrat
Chișoda – 1.500 de euro pe metru pătrat
Ghiroda – 1.441 de euro pe metru pătrat.

Cele mai mici prețuri se află în Sânmihaiu Român – cu 1.050 de euro pe metru pătrat.

Cea mai mare ofertă se află în Moșnița Nouă, iar cea mai mare cerere, în Dumbrăvița.

Cum e situația în Brașov

Lângă municipiul Brașov, cele mai mari prețuri sunt în:

Cristian – 1.611 euro pe metru pătrat
Sânpetru – 1.355 de euro pe metru pătrat
Ghimbav – 1.300 de euro pe metru pătrat
Săcele – 1.238 de euro pe metru pătrat
Hărman – 1.234 de euro pe metru pătrat.

Cele mai mici prețuri se găsesc în Codlea – 992 de euro pe metru pătrat.

Cea mai mare cerere se află în Săcele, iar cea mai variată ofertă, în Sânpetru.