Animalul scump la vedere surprins în Parcul Natural Apuseni: “Nărăvaș și simpatic”

Animalul scump la vedere surprins în Parcul Natural Apuseni: “Nărăvaș și simpatic”

Imagini spectaculoase în Parcul Natural Apuseni. Un animal ”nărăvaș și simpatic” a fost surprins, așa cum transmit cei de la Regia Națională a Pădurilor-Romsilva. Pe rețelele de socializare un filmuleț i-a cucerit pe pasionații de natură și fauna ei.

Ce animal ”nărăvaș și simpatic” a fost observat în Parcul Natural Apuseni

Parcul Național Apuseni este una dintre cel mai bine protejate arii naturale din țară, deoarece aici s-au descoperit peisaje și viețuitoare rare, care merită o atenție deosebită. De curând, un animal superb a ajuns prin preajma camerelor de luat vederi amplasate în zonă și i-a cucerit pe privitori.

Angajații Romsilva au văzut cum un cerb a făcut ”un adevărat spectacol în faţa camerei de monitorizare a faunei instalată în pădurea din Parcul Natural Apuseni”. Mamiferul s-a apropiat de o băltoacă din mijlocul unui luminiș și s-a scăldat în apă.

Cerbul și-a introdus mai întâi coarnele în apă, după care s-a scăldat cu tot corpul, rostogolindu-se pe o parte și pe cealaltă. Nu este exclus să fi procedat astfel din dorința de a se răcori, având în vedere valorile termice ridicate din acest sezon de vară.

”Un cerb nărăvaș și simpatic, cu chef de bălăceală, face un adevărat spectacol în fața camerei de monitorizare a faunei instalată într-o pădure a Parcului Natural Apuseni. Cerbul este animal erbivor adaptat zonelor montane, dar poate fi regăsit și în zonele de deal.

Este sociabil din toamnă până în primăvară, perioadă în care masculii se grupează în cârduri de tauri. Doar cerbii bătrâni şi cei foarte puternici trăiesc solitar. Cârdurile sunt alcătuite după boncănit şi se desfac după ce zăpada s-a topit, pe la sfârşitul lunii aprilie”, notează Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, într-o postare pe Facebook.

Parcul Natural Apuseni, un loc spectaculos din țară

Parcul Natural Apuseni este unul dintre cele 22 de parcuri naționale și naturale care se află sub administrația Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva. Cu o suprafață de 76.064 de hectare, locul se întinde pe teritoriul județelor Cluj, Bihor și Alba.

Din totalul suprafeței parcului, 50.793 de hectare sunt păduri. Mai aflați și că zona munților Apuseni, unde există Parcul Natural Apuseni, a fost inclusă de postul internațional de televiziune, CNN, în topul celor mai frumoase locuri din Europa.

De altfel, în anul 2009, Comisia Europeană a premiat Parcul Natural Apuseni cu titlul de  ”Destinaţie Europeană de Excelenţă”, în cadrul proiectului EDEN. Așadar, nu strică să faceți o vizită prin zonă, pentru a fi impresionați de peisajele pitorești și fauna deosebită.

Please follow and like us:
Pin Share