Anunțul momentului pentru proprietarii care închiriază casa sau apartamentul: impozit 70% de la 1 iulie. Ce trebuie să facă pentru a evita taxa colosală

Anunțul momentului pentru proprietarii care închiriază casa sau apartamentul: impozit 70% de la 1 iulie. Ce trebuie să facă pentru a evita taxa colosală

Proprietarii care închiriază casa sau apartamentul pot plăti impozit de 70% începând din luna iulie. Măsura fiscală se va aplica în cazul celor care nu respectă anumite condiții impuse de lege.

Proprietarii care închiriază casa sau apartamentul pot plăti impozit de 70% în anumite situații

Cei care vor achita această taxă imensă sunt proprietarii care nu declara veniturile din închirierea locuințelor. În acest sens, pentru a descuraja evaziunea fiscală, legea este schimbată, urmând să fie aplicată peste aproximativ o lună și jumătate.

Astfel, de la 1 iulie 2024 acești proprietari riscă să plătească impozit de 70 la sută. La ora actuală, cota de impozitare pentru românii care nu declară veniturile obținute din chirii este de 16 la sută.

Este aplicată „pentru toate veniturile care nu au fost declarate anterior și au sursă necunoscută”, arată Bugetul. În plus, polițiștii fac deja „vizite” proprietarilor care nu își plătesc impozitele. Conform sursei citate, documentele chiriașilor au fost verificate de oamenii legii.

Autoritățile le-au recomandat celor care nu au actele în regulă să își facă un contract de comodat, de închiriere și viză de flotant. Conform legii, adresa la care ei locuiesc trebuie să fie și în buletinul lor.

În cât timp se înregistrează contractele de închiriere la ANAF

Totodată, declarațiile la ANAF sunt necesare în cazul contractelor de închiriere, nu și în privința celor de comodat. Documentele de închiriere se declară la ANAF în termen de 30 de zile de la data semnării contractului.

„Persoanele care, din diferite motive, locuiesc la alte adrese decât cea din actul de identitate sunt obligate să solicite la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor schimbarea domiciliului sau înscrierea mențiunii privind stabilirea reședinței în termen de 15 zile de la mutare și să ceară înscrierea în cartea de imobil”, se precizează în lege.

Alte schimbări care vizează domeniul închirierilor au fost implementate încă de la începutul acestui an. Vorbim de introducerea cotei forfetare de 20 la sută din venitul brut și impozitul de 10 la sută pentru persoanele juridice care iau în chirie un spațiu.

Mai mult, proprietarii sunt obligați acum să plătească inclusiv asigurări de sănătate în anumite cazuri. Vorbim de veniturile extrasalariale care ajung la cel puțin șase salarii minime brute pe economie.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *