Atalanta – Juventus 0-1. „Bătrâna Doamna” câștigă Cupa Italiei grație golului marcat de Vlahovic

Atalanta – Juventus 0-1. „Bătrâna Doamna” câștigă Cupa Italiei grație golului marcat de Vlahovic

Atalanta – Juventus este un meci cât o întreagă istorie pentru bergamasci. Trupa lui Gian Piero Gasperini visează la cea de-a doua “Coppa“ câștigată în istoria de 117 ani a clubului. Juve, în schimb, speră să obțină primul trofeu după trei ani de secetă.

Atalanta – Juventus live video online, în finala Cupei Italiei

Atalanta este cea mai în vogă echipă din Serie A. Deși Inter este deja campioană și a ajuns până în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, acolo unde a pierdut calificarea în semifinale contra lui Atletico, bergamascii sunt într-o formă de zile mari. Atalanta vine în ultimul act al Cupei după trei victorii consecutive, înregistrate în Serie A și Europa League.

Succesul din returul semifinalei de Europa League, cu Olympique Marseille, scor 3-0, le-a oferit lui Scamacca și compania garanția că vor fi prezenți în finala competiției, de la Dublin, contra lui Leverkusen. Până atunci, Atalanta vrea să câștige a doua Cupă a Italiei din istoria clubului. Primul astfel de trofeu a fost cel cucerit în 1963.

De partea cealaltă, Juventus este un adevărat colos în această competiție, având nu mai puțin de 14 trofee în palmares. Torinezii nu au deloc un moral extraordinar. În ultimele șase meciuri, ei nu au obținut nicio victorie, înregistrând șase egaluri, inclusiv unul cu AC Milan, dar și o înfrângere.

Cine transmite la TV finala Cupei Italiei, Atalanta – Juventus

Ultimul act al Cupei Italiei va fi transmis în România pe postul de televiziune Prima Sport 2. Meciul va fi disponibil și pe site-ul FANATIK.ro în format LIVE VIDEO.

Vă oferim informații la minut despre ce se întâmplă pe Stadio Olimpico, echipele de start, precum și imagini cu golurile și fazele importante ale meciului!

Ce rezultate s-au înregistrat la meciurile Atalanta – Juve din Serie A

În Serie A, cele două echipe au remizat tur-retur. A fost 0-0 în Atalanta – Juventus, în prima zi a lunii octombrie, din 2023. În returul de pe Juventus Stadium, scorul final a fost 2-2. Au marcat Cambiaso și Milik pentru torinezi, în timp ce ambele goluri ale Atalantei au fost reușite de Koopmeiners.

În ceea ce privește clasamentul, Juventus este pe locul 4, cu 67 de puncte. Atalanta se situează pe poziția a cincea, cu 63 de puncte, însă are un meci mai puțin. Mai sunt două etape de disputat în Serie A, astfel că torinezii pot ajunge să termine chiar sub bergamasci. Trebuie subliniat, însă, că și locul 5 din campionatul Italiei asigură prezența directă în grupele UCL 2024-2025.

Cote pariuri la meciul Atalanta – Juve

Favorita caselor de pariuri, înaintea finalei de pe Olimpico din Roma, este Atalanta. Cota pe succesul trupei lui Gasperini este 2,50. O victorie a lui Juve, în 90 de minute, este cotată cu 3,10. Remiza și accederea în prelungiri oferă o cotă de 3,05.

Deși s-au marcat patru goluri în ultima confruntare directă dintre cele două echipe, cota pentru “peste 2,5 goluri“ este una mare, de 2,40. “Sub 2,5 goluri“ oferă o cotă de 1,60.

Atalanta – Juventus, live stream, 22:00, Prima Sport 2

Atalanta și Juve s-au mai înfruntat în finala Cupei Italiei și în 2021, când câștig de cauză au avut torinezii care s-au impus cu 2-1. Golurile au fost marcate de Kulusekvsi și Chiesa, respectiv Malinovsky. Atalanta a jucat finala Cupei și în 2019, când a fost învinsă cu 2-0 de Lazio.

În 2021, antrenorul lui Juve era Andrea Pirlo, în timp ce pe banca Atalantei se afla același Gian Piero Gasperini. Reputatul antrenor, în vârstă de 66 de ani, vrea să încununeze performanțele fantastice reușite alături de Atalanta, în ultimii ani, cu un trofeu.