Australia anunță că renunță definitiv la rețelele 3G. Când se va întâmpla schimbarea în România?

Australia anunță că renunță definitiv la rețelele 3G. Când se va întâmpla schimbarea în România?

Australia intră pe lista țărilor care renunță la rețelele 3G. Țara își va închide complet rețeaua 3G în următoarele câteva luni.

Autoritatea australiană de comunicații și media (ACMA) a anunțat recent că va închide complet rețelele 3G. În timp ce TPG Telecom (cunoscut și ca Vodafone) și-a oprit deja rețeaua, alți doi operatori intenționează să facă acest lucru în 3 luni, scrie GSMArena.

Într-o scurtă declarație pe făcută pe site-ul său oficial, autoritatea de reglementare a declarat că Telstra și Optus își vor închide rețelele mobile 3G în 2024. Telstra este programată să-și dezactiveze rețeaua pe 31 august, Optus urmând să facă același lucru în perioada imediat următoare. ACMA le-a reamintit utilizatorilor cu dispozitive 3G că telefoanele lor nu vor mai putea trimite mesaje sau efectua apeluri, inclusiv la numărul de urgență 000.

Australia este cea mai nouă țară care renunță la rețeaua 3G

Vor fi afectați și cei cu dispozitive 4G care încă efectuează apeluri vocale prin rețele 3G. Vorbim aici despre telefoane fără suport VoLTE. Aceștia sunt sfătuiți să contacteze operatorul de rețea pentru instrucțiuni suplimentare legate de această problemă. Potrivit ACMA, majoritatea dispozitivelor expuse riscului sunt telefoane 4G mai vechi achiziționate din alte țări decât Australia.

Asociația australiană de telecomunicații mobile (AMTA) a subliniat că toate dispozitivele 3G, nu doar telefoanele, vor fi afectate. Printre acestea se numără tablete, ceasuri inteligente, aparate POS, alarme medicale și alte soluții personale de răspuns în caz de urgență.

AMTA sfătuiește utilizatorii să ia măsuri rapide și să migreze la soluții mai noi pentru a preveni întreruperile serviciului. În plus, există un program oficial pentru reciclarea gratuită a telefoanelor mobile vechi, care vor trebui inevitabil să fie aruncate odată ce rețelele 3G vor fi închise, iar telefoanele devin redundante în urma acestui lucru.

În România, Orange a anunțat oficial că va renunța la tehnologia 3G chiar din acest an. Din iunie 2024, compania va începe gradual să renunțe la aceasta tehnologie și se va concentra pe transferul clienților către rețele mai rapide și mai noi.

Articolul Australia anunță că renunță definitiv la rețelele 3G. Când se va întâmpla schimbarea în România? apare prima dată în Go4IT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *