Avertismentul MAI înainte de ziua votului: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

Avertismentul MAI înainte de ziua votului: Reţelele de socializare sunt spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale

Ministerul Afacerilor Interne, atrage atenţia, sâmbătă, că, în România, reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public, astfel că este interzisă transmiterea de mesaje electorale prin intermediul acesteia, informează Agerpres.

“Pentru corecta informare a publicului, având în vedere anumite informaţii apărute în spaţiul public privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare, facem următoarele precizări: potrivit Deciziei nr. 4546/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în România reţelele de socializare sunt considerate spaţiu public. Astfel, continuarea promovării electorale în afara perioadei permise de lege este interzisă, inclusiv în aceste medii, conform legislaţiei în vigoare”, a transmis MAI.

Reprezentanţii MAI au făcut precizări în contextul apariţiei unor informaţii privind sancţionarea unor persoane care au continuat campania electorală prin postări pe reţelele de socializare.

Duminică, 9 iunie, românii sunt chemaţi la urne pentru pentru alegerile locale și europarlamentare.