Băiat de 14 ani din Hunedoara, arestat după ce a violat o fată de 13 ani. Victima, filmată cu telefonul

Băiat de 14 ani din Hunedoara, arestat după ce a violat o fată de 13 ani. Victima, filmată cu telefonul

Un adolescent de 14 ani din judeţul Hunedoara a fost arestat preventiv joi, 16 mai, acuzat că a violat o fată cu un an mai mică, pe care a filmat-o și a arătat-o apoi altor persoane, anunță Poliția Română.

Agresiunea a avut loc în ianuarie 2024.

„Minorul ar fi întreținut, prin constrângere fizică, un act sexual cu o victimă minoră, de 13 ani, împrejurare în care ar fi produs, cu telefonul mobil personal, materiale pornografice  (videoclipuri), pe care le-ar fi prezentat ulterior și altor persoane”, a transmis Poliția Română.

De asemenea, polițiștii au găsit în telefonul său că avea fotografii cu încă o fată, în ipostaze explicite.

Băiatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore, iar ieri un judecător din cadrul Tribunalului Hunedoara a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *