Bilanțul morților în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee trece de 300 de oameni

Bilanțul morților în urma alunecării de teren din Papua Noua Guinee trece de 300 de oameni

Peste 300 de persoane și peste 1.100 de case au fost îngropate de o masivă alunecare de teren care a nivelat un sat izolat din nordul Papua Noua Guinee (PNG), a anunțat sâmbătă presa locală, transmite Reuters.

Dezastrul a lovit satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 km nord-vest de capitala Port Moresby, vineri, în jurul orei 3 dimineața (22.00 ora României, joi).

Alunecarea de teren din această țară din Pacific, situată la nord de Australia, a îngropat peste 300 de persoane și 1.182 de case, a precizat Papua Noua Guinee Post Courier, citând comentariile unui membru al parlamentului țării, Aimos Akem. Un bilanț anterior vorbea de 100 de morți.

Mai mult de șase sate au fost afectate de alunecarea de teren, a declarat sâmbătă Departamentul pentru Afaceri Externe și Comerț al Australiei (DFAT).

„Înaltul Comisariat al Australiei din Port Moresby se află în strânsă legătură cu autoritățile din PNG pentru evaluări suplimentare privind amploarea pagubelor și a victimelor”, a declarat un purtător de cuvânt al DFAT într-un comunicat.

Australian Broadcasting Corp a relatat sâmbătă că patru cadavre au fost recuperate din zonă, după ce echipele de urgență au ajuns în zona slab populată, unde se așteaptă ca bilanțul victimelor să crească.

Alunecarea de teren a blocat accesul pe autostradă, ceea ce face ca elicopterele să fie singura modalitate de a ajunge în zonă, a raportat radiodifuzorul.

Imagini postate pe rețelele de socializare de către Ninga Role, un sătean, au arătat oameni care se cățărau pe stânci, copaci dezrădăcinați și mormane de pământ în căutarea supraviețuitorilor. Pe fundal se auzeau femei plângând.

Primul ministru James Marape a declarat că oficialii responsabili de dezastre, Forțele de Apărare și Departamentul de Lucrări și Autostrăzi au contribuit la eforturile de ajutorare și recuperare.