Bogdan Lobonț, răspuns pentru critici! ”Competențe avem. 20 de ani de carieră la Ajax, Roma și Fiorentina”

Bogdan Lobonț, răspuns pentru critici! ”Competențe avem. 20 de ani de carieră la Ajax, Roma și Fiorentina”

Bogdan Lobonț a preluat funcția de antrenor principal la Rapid după ce giuleștenii s-au despărțit de Cristiano Bergodi. Fostul portar a fost criticat în ultima perioadă pentru rezultatele proaste ale clubului, însă tehnicianul are încredere că echipa poate depăși acest moment dificil.

Lobonț, început ezitant pe banca Rapidului

Rapid trece printr-o perioadă cumplită. În playoff-ul Superligii, echipa lui Bogdan Lobonț a acumulat un singur punct în 8 meciuri și a ajuns pe ultimul loc, deși acum câteva săptămâni se vorbea de titlu.

Bogdan Lobonț a fost în ultima perioadă criticat dur pentru rezultatele echipei sale. Antrenorul a vorbit la conferința de presă despre meciul următor cu Sepsi Sfântu Gheorghe. Lobonț a vorbit despre jucătorii accidentați din lotul giuleștenilor. Acesta a declarat:

„Toți jucătorii care sunt sub contract cu Rapid sunt la dispoziția echipei. Mai departe, alegerile țin de mine. În funcție de ce se întâmplă la antrenament… Majoritatea sunt apți pentru partidă. Aioani e la boxe, Hromada e la boxe, dar l-am recuperat pe Cristea pentru aceste două meciuri. În rest, toți sunt disponibili pentru meciul de vineri seară”.

Bogdan Lobonț a răspuns criticilor

Bogdan Lobonț a precizat că știa ce presupune rolul de antrenor la Rapid în momentul în care a acceptat această funcție. Tehnicianul a declarat  că toți cei angrenați în echipă muncesc pentru a pune capăt acestui șir de insuccese. În plus, Lobonț a spus că are competențele necesare pentru a-i conduce pe giuleșteni, întrucât a petrecut două decenii la echipe de top din Europa.

„Nu sunt dezamăgit deloc, am știut de la început în ce mă bag și unde vin, nu am de ce să fiu dezamăgit. Dezamăgirea nu există, cred că dă dovadă de curaj momentul prin care trece Rapid. Știu toată situația care se întâmplă în club, iar noi muncim să ducem Rapidul acolo unde vrea toată lumea.

Competențe avem. 20 de ani de carieră la 3 dintre cele mai importante echipe din Europa, Ajax, Roma și Fiorentina, plus 20 de ani la echipa națională. Acele principii pe care le-am învățat la aceste două entități le punem în slujba Rapidului, pentru că merită asemenea principii. Sunt sănătoase și fac clubul să crească.

Noi, prin tot ceea ce facem, trebuie să reprezentăm un exemplu pentru copiii de la academie. Eu asta am învățat în acești 20 de ani de carieră pe care i-am petrecut la echipele respective. Aceste lucruri vrem să le facem și la Rapid, pentru că, sigur, Rapid o să fie acolo sus. E nevoie de timp? Da! De muncă? Da!”, a explicat Bogdan Lobonț.

Rapid va juca vineri seara, de la ora 20:30, împotriva celor de la Sepsi în penultima etapă a sezonului de Superligă. Giuleștenii speră să obțină prima victorie după 8 meciuri și să îi depășească în clasament pe covăsneni. În ultima etapă, Rapid va juca pe teren propriu împotriva campioanei FCSB.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *