Când are loc Noaptea Muzeelor 2024. Peste 260 de locații își deschid ușile în cadrul evenimentului aniversar

Când are loc Noaptea Muzeelor 2024. Peste 260 de locații își deschid ușile în cadrul evenimentului aniversar

În România, Noaptea Muzeelor a devenit o tradiție. În 2024, se împlinesc 20 de ani când muzeele își deschid ușile noaptea, special pentru vizitatori. Iată ce obiective pot fi vizitate anul acesta, dar și care sunt marile muzee absente.

Când are loc Noaptea Muzeelor 2024. Principalele obiective ce pot fi vizitate

Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai așteptate evenimente de către iubitorii de artă și nu numai. La mijlocul lunii mai, muzeelor le este dedicată o noapte specială în care vizitatorii le pot trece pragul gratuit sau plătind bilet redus.

Anul acesta, Noaptea Muzeelor va avea loc pe data de 18 mai, adică sâmbătă. Evenimentul are mereu loc în weekend pentru ca românii să își poată organiza mult mai bine programul.

În 2024, se împlinesc două decenii de când acest eveniment dedicat vizitelor la muzeu a debutat în România. Fiind o ocazie aniversară, Noaptea Muzeelor va avea loc în București, dar și în alte 32 de județe. Lista completă a obiectivelor poate fi consultată AICI.

Anul acesta, 260 de locații și obiective turistice sunt pregătite să îi primească pe vizitatori. Ca de obicei, cele mai mari cozi se vor forma în Capitală. Aici, aproape toate muzeele, dar și Ateneul Român proaspăt intrat în Patrimoniul UNESCO sunt deschise pentru vizitatori.

Chiar dacă se numește Noaptea Muzeelor, asta nu înseamnă că sunt deschise numai muzeele. Pe listă se află și diverse case memoriale, filarmonici, teatre, opere sau alte instituții culturale. Lista completă a obiectivelor poate fi consultată AICI.

Ce instituții culturale vor lipsi anul acesta de la Noaptea Muzeelor 2024

Anul acesta, în București, vor fi deschise unele dintre cele mai populare muzee. Bucureștenii pot vizita Muzeul CFR, Muzeul de Artă Recentă din București, Salonul Internațional al Sticlei, dar și Palatul Bragadiru. De asemenea, vor fi deschise și Ateneul Român, Muzeul Copiilor București, Muzeul Național al Țăranului Român și multe altele.

În ciuda faptului că este o ediție aniversară, Muzeul Național de Istorie a României a decis să absenteze de la eveniment. Reprezentanții instituției nu au oferit prea multe detalii, însă au precizat că vor lipsi ”din motive obiective”.

Tot pe lista marilor absenți de la Noaptea Muzeelor 2024 se înscriu și Muzeul Municipiului București, Muzeul Național de Artă și Muzeul Național de Artă Naturală ”Grigore Antipa”. Nu doar în Capitală vor fi închise muzee, ci și la Cluj. Aici, Muzeul de Artă și Muzeul Național de Istorie a Transilvania și Muzeul Farmaciei și-au anunțat absența de la eveniment.

Muzeele care vor absenta de la Noaptea Muzeelor 2024 o vor face în semn de protest. Angajații din aceste instituții sunt nemulțumiți de salarii și cer creșterea lor cu 20%. În Capitală, un astfel de protest se va organiza în Piața Victoriei.

Please follow and like us:
Pin Share