Care este cea mai scumpă brânză din lume? Animalul care produce laptele din care se face acest produs se găsește și în România

Care este cea mai scumpă brânză din lume? Animalul care produce laptele din care se face acest produs se găsește și în România

În România există peste 23.000 de măgăruși, animale care sunt aproape de om de mii de ani. Acesta este tot mai prezent în fermele de la noi din țară, motivul fiind laptele de măgăriță care este un produs foarte căutat.

 

Brânza făcută din laptele de măgăriță este considerată cea mai scumpă din lume

 

Laptele de măgăriță este un produs folosit atât în industria farmaceutică, cât și în consumul curent. Un kilogram de brânză de măgăriță se vinde cu 1000 de euro. Pe lângă cerința de pe piață a acestui produs, medicii susțin că laptele de măgăriță conține patru tipuri de antibiotice naturale care se mai găsesc doar în laptele matern.

 

Proprietarul unei ferme de din Hunedoara și a început afacerea în 2016, cu opt exemplare de măgăruș, iar în momentul de față are 500.

„Avem autorizație internațională și vrem să vindem și în afara țării. O măgăriță dă între 100 și 300 de millitri de lapte. Am făcut brânză. La un kilogram de brânză se folosesc 50 de litri de lapte, costă peste 1000 de euro”, a povestit Călin Lozneanu, proprietar fermă de măgari.

 

O altă fermă împărțită în județele Satu Mare și Cluj are 200 de măgari și măgărițe. Ileana Berci, proprietara fermei, vinde laptele cu 120 de lei litrul și urmeaza să facă și o fabrică pentru a produce lapte praf. La Cluj, aceasta și-a propus să facă o fermă unde animalele să poată fi vizitate.

 

„E un proces care presupune congelare și vacuum. Totalul investiției e undeva la 55 de mii de euro. Din câte am văzut internațional se vinde 100 de grame cu 40 euro, cam ăsta e prețul pe piață”, a explicat Ileana Berci.

 

Miercuri se celebrează ziua măgărușilor

 

Miercuri, 8 mai, se sărbătorește ziua măgărușilor. Conform etnologului Claudiu Cublesan, măgarul este un animal care a stat la baza civilizației și ajutat omul în toate muncile, potrivit Știrile ProTv.

 

„Privind în istorie, dacă am lua cumva măgarul de la începuturile lui, a stat cumva la baza civilizației aşa cum o cunoaştem noi astăzi el fiind pentru om o sursă de energie motrică, putem spune că a ajutat la construirea civilizației, datorat şi faptului că a ajutat omul în toate muncile”, a explicat etnologul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *