Cărțile promise celor care au votat s-au epuizat în nici 2 ore, anunță librăriile Cărturești: „Au fost zeci de mii de titluri”

Cărțile promise celor care au votat s-au epuizat în nici 2 ore, anunță librăriile Cărturești: „Au fost zeci de mii de titluri”

La librăriile Cărturești din țară s-au format, duminică, 9 iunie, cozi neobișnuit de mari, după ce a fost lansată o campanie prin care cei care dovedeau că au votat la alegerile locale 2024 primeau o carte.

Votul a început la ora 7,00, librăriile s-au deschis la 10.00, stocul de cărți s-a epuizat în jurul orei 11.30, potrivit anunțului făcut de Cărturești.

„Am epuizat în timp record cele câteva zeci de mii de titluri pregătite pentru campania din 9 iunie. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne bucurăm de entuziasmul cu care ați votat!”, au transmis cei de la librăriile Cărturești, pe pagina oficială de Facebook

La Iași, la sediile Cărturești din Palas Mall și din Centrul Comercial Felicia, cozile au fost uriașe, după cum arată imaginile publicate de Ziarul de Iași.

Campania fusese anunțată pe 5 iunie.

„Numărul vizitatorilor a fost peste așteptările noastre, încă de la ora deschiderii”

Și în alte orașe din țară au fost cozi.

„Ne pare rău pentru această situație, știm că este neplăcut, însă numărul vizitatorilor a fost peste așteptările noastre, încă de la ora deschiderii. Cărțile pregătite pentru această campanie s-au epuizat în timp record. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne bucurăm ca ați mers la vot”, a precizat Cărturești Ploiești.