Caz revoltător în București: O proprietara nu poate evacua o familie cu șase copii care i-a ocupat ilegal apartamentul

Caz revoltător în București: O proprietara nu poate evacua o familie cu șase copii care i-a ocupat ilegal apartamentul

Situație revoltătoare în București. O femeie încearcă de mai mult de 2 luni să își elibereze apartamentul care a fost ocupat abuziv de o familie cu șase copii. Proprietara, care a economisit ani întregi pentru a-și cumpăra locuința, a fost surprinsă să afle că ocupanții pretind că au închiriat apartamentul de la o rudă a ei, afirmație pe care femeia o neagă categoric, susținând că niciuna dintre rudele sale nu a închiriat locuința.

Cum a ajuns familia să ocupe apartamentul abuziv

Femeia este o pensionară de 65 de ani și are un apartament în Sectorul 5. În această casă locuiește doar fiul ei atunci când se întoarce în țară. Ea a mers, săptămâna trecută, la apartament pentru a face o verificare, să vadă dacă totul este în regulă. Dar, atunci când a vrut să descuie ușa a observant că încuietoarea era schimbată și în casă se afla o familie cu șase copii, transmite Digi24.

„Mi-au schimbat ială, tot, mi-au decupat ușa și spun că au închiriat de la o noră. Eu nici nu am noră”, a spus Maria, proprietara apartamentului.

Femeia a fost șocată și a chemat poliția, care nu a putut să facă nimic pentru că nu pot evacua persoane din casă fără un ordin judecătoresc.

„Poliția nu poate evacua persoanele respective fără o hotărâre judecătorească de evacuare. Cererea de chemare în judecare poate dura câteva luni de zile și din hotărârea pronunțată de judecător, printr-un executor, se vor evacua persoanele de acolo”, a spus Cristian Ene, avocat.

Pensionara a hotărât că va vinde apartamentul după ce infractorii vor părăsi locuința.

Proprietara așteaptă de două luni decizia de evacuare a ocupanților nepoftiți

În absența unei decizii judecătorești, familia ocupantă poate rămâne în apartament fără a putea fi evacuată, ceea ce complică situația pentru proprietară. Anchetatorii investighează cazul ca o infracțiune de tulburare de posesie, dar legea permite evacuarea ocupanților abuzivi doar cu un ordin emis de un judecător.

Proprietara speră la o rezoluție favorabilă a cazului și își exprimă frustrarea față de sistemul legal care permite astfel de situații.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *