Atributul, în gramatică, este partea secundară de propoziție care determină un substantiv, o locuțiune substantivală sau un înlocuitor al substantivului, un pronume sau un numeral. Citește mai jos clasificarea atributelor.
Poziția atributului într-o propoziție poate fi diferită. Astfel că atributul se poate afla fie înainte, fie după substantivul determinat. Un substantiv poate avea mai mult de un singur atribut, iar în acest caz substantivele vor putea fi determinate de alte atribute.
Ce este atributul
Atributul este partea secundară de propoziție care determină un substantiv ori o altă parte de vorbire cu valoare de substantiv, pronume sau numeral, individualizând cuvântul care este determinat prin clasificare, identificare, calificare sau descriere.
La ce întrebări răspunde atributul
Atributul răspunde la următoarele întrebări:
„Care?”;
„Ce fel de?”;
„Al, a, ai, ale cui?”;
„Cât, câtă, câți, câte?”;
„Al câtelea, a câta?”.
Clasificarea atributelor
În funcție de partea de vorbire prin care este exprimat, atributul poate fi de mai multe tipuri, și anume:
Atribut adjectival;
Atribut substantival;
Atribut pronominal;
Atribut verbal;
Atribut adverbial;
Atribut interjecțional.
Atribut adjectival
Atributul adjectival se exprimă prin:
Adjectiv propriu-zis, la orice grad de comparație.
Exemplu: Aveți o masă foarte frumoasă (foarte frumoasă, adjectiv propriu-zis);
Adjectiv provenit din participiu
Exemplu: Copiii căutați de noi se află în vacanță. (căutați, adjectiv provenit din participiu);
Adjectiv provenit din verb la gerunziu
Exemplu: Se văd doar coșurile fumegânde. (fumegânde, adjectiv provenit din verb la gerunziu);
Adjectiv provenit din adverb
Exemplu: N-am mai auzit așa poezie. (Așa, adjectiv provenit din adverb);
Adjectiv pronominal
Exemplu: Aceste fete se ocupă cu organizarea mesei. (Aceste, adjectiv pronominal);
Locuțiune adjectivală
Exemplu: Echipa de curățenie este formată din oameni de treabă. (de treabă, locuțiune adjectivală);
Numeral cu valoare adjectivală
Exemplu: Patru copii au fost absenți. (Patru, Numeral cu valoare adjectivală).
Atributul substantival
Atributul substantival poate fi:
Genitival – se exprimă prin substantiv în cazul genitiv – Exemplu: Mărimea (tricoului) este S;
Prepozițional – se exprimă prin substantiv în cazul acuzativ cu prepoziție. .- Exemplu: Avea o casă de (ciment); sau se exprimă cu locuțiune prepozițională. – Exemplu: Reacția (față de bunici) este una bună.
Substantiv în cazul genitiv cu prepoziție – Exemplu: reacția (împotriva mamei) este de condamnat.
Substantiv în cazul dativ cu prepoziție – Exemplu: Reușita (datorită muncii) l-a convins.
În nominativ – Exemplu: Profesorul (Popescu) a fost la liceul meu.
În dativ – fără prepoziție, apărut într-o construcție modernă. Exemplu: Acordarea de primă (angajaților) reprezintă o motivație.
Atribut pronominal
Atributul pronominal poate fi
Genitival – exprimat prin pronume în genitiv – Exemplu: Îmbrăcămintea (lui) este nepotrivită.
Prepozițional exprimat prin pronume în acuzativ cu prepoziție – Exemplu: Una (dintre ele) a făcut.
Exprimat prin locuțiune prepozițională – exemplu: Concursul (împreună cu voi) a fost mai frumos.
Exprimat prin pronume în genitiv cu propoziție – Exemplu: Protestul (contra lor) a avut succes.
Exprimat prin o locuțiune prepozițională – Exemplu: Mașina din (fața mea) este mare.
Exprimat prin pronume în cazul dativ – Exemplu: Reușita (mulțumită lor) a mirat publicul.
În dativ – fără prepoziție, apărut în construcții moderne. Exemplu: Oferirea de prime (acestora) a fost o încurajare.
Atributul verbal
Atributul verbal poate fi exprimat prin verb sau locuțiune verbală la:
Infinitiv cu sau fără prepoziție. – Exemplu: Decizia (de a ieși) nu-mi aparție.
Supin – Exemplu: Mașina (de tuns) s-a stricat.
Gerunziu – Exemplu: Am văzut peste tot fețe (zâmbind).
Atributele verbale pot fi determinate de complemente sau circumstanțiale.
Exemplu: Visul de a vedea casa se va împlini. (casa – complement direct);
Exemplu: Visul de a merge acolo este îndeplinit. (acolo – complement circumstanțial de loc).
Atribut adverbial
Atributul adverbial se poate exprima prin:
Adverb cu sau fără prepoziție. – Exemplu: Plecarea (acasă) l-a întristat. Plecarea (de acolo) l-a înveselit.
Locuțiune adverbială. – Exemplu: Venirea (din când în când) a fost de bun augur.
Atribut interjecțional
Atributul interjecțional poate apărea în construcții cu valoare exclamativă. Exemplu: (Halal) prieten ți-ai făcut.
Tipuri de atribut după structură
Atributul simplu – este dat de un singur cuvânt;
Atributul multiplu – este format din două sau mai multe cuvinte cu raport de coordonare între ele. Exemplu: cele trei mașini (mari, negre și înalte).
Atribut dezvoltat – conține mai multe cuvinte în care există o legătură la origine. Exemplu: Cal (iute de picior).
Atribut prepozițional – format dintr-un cuvânt cu prepoziție sau locuțiune prepozițională, și determinat abstract. Exemplu: Munca (în beneficiul altuia).
Atribut complex – este cel alcătuit dintr-o parte de vorbire cu sens lexical suficient, precedată de un adverb de precizare, de întărire, de exclusivitate sau de aproximație. Exemplu: Venirea ei (chiar azi) ar rezolva situația.
Punctuația atributului
Atributele poziționate lângă substantivul determinat nu se despart prin virgulă, dacă acestea identifică ori clasifică obiectul care este exprimat prin substantiv.
Însă dacă atributul, împreună cu părțile de vorbire determinate, constituie o construcție cu rol explicativ, atunci acesta poate fi despărțit prin virgule de restul construcției, fie prin linii de pauză.
Exemplu: Băiatul acela, cel din stânga, este verișorul meu.
Cel mai des se află între virgule atributele care determină un pronume personal ori un substantiv propriul.
Exemplu: Iulia, prietena mea, este elevă.
Atunci când atributele de același fel determină același substantiv, ele sunt separate prin virgulă sau conjuncții coordonatoare. Dacă atributele sunt de tipuri diferite, atunci ele nu se separă prin virgulă.
Caracteristici ale sintagmei cu atributul
Locul atributului adjectival poate fi după determinat, dar poate fi și înaintea acestuia. În privința acordului, atributul se acordă în gen, număr și caz cu determinatul.
Citește și: Ce este verbul
