Ce implicare a avut Florian Coldea în dosarul Microsoft. Denunțul care-l îngroapă pe “generalul negru”

Ce implicare a avut Florian Coldea în dosarul Microsoft. Denunțul care-l îngroapă pe “generalul negru”

Fostul ministru al Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, a depus în anul 2017 un denunţ la DNA în care acuza compania Microsoft, şi pe fostul preşedinte Traian Basescu de constituire de grup infraţional organizat. În denunţ apare menționat și numele lui Florian Coldea, care avea mai mulți reprezentanți în acest dosar.

 

“În acest sens, mi-a solicitat ca (…) să îl primesc pe grecul care, împreună cu Claudiu Florică, era șef de consorțiu, sugerându-mi să accept condițiile puse de Cocoș – Pescariu – Florică, întrucât aceștia au acordul lui Traian Băsescu și “viza” lui Florian Coldea , motiv pentru care nu avea rost să “îmi bat cuie în talpă”. “, se arată în denunțul pe care Gabriel Sandu l-a depus la DNA.

 

Totodată, Gabriel Sandu a făcut dezvăluiri despre cum s-a pus la cale afacerea Microsoft. Acesta a povestit că urma să fie pus în legătură cu un om din caracatița lui Florian Coldea care să-i explice cum vor face ilegalități, fără a fi prinși.

Bomba anului. Austria îl investighează pe fostul premier Adrian Năstase în megadosarul șpăgilor Micorsoft

“Claudiu Florică mi-a spus că propunerea lui a fost discutată de către domnul Dorin Cocoș cu domnul președinte Băsescu, care cunoaște problema, urmând ca un om al lui Florian Coldea să ia legătura cu mine și să îmi explice cum poate deveni legal tot ceea ce-mi cer ei, cum vor fi disponibilizați 1,8 milioane de euro din această afacere, care se va face cu ei (…) sau deloc.”, se mai arată în denunț.

Reamintim că denunțul a fost depus chiar în ziua în care fostul ministrul al comunicațiilor, Gabriel Sandu, a fost trimis în judecată în dosarul Microsoft, care apoi a fost condamnat cu executare la 3 ani de închisoare. În acest dosar controversat, în care și Florian Coldea este implicat, prejudiciul estimat este de peste 67 de milioane de euro.