Cel mai tânăr consumator de droguri din România are vârsta de doar 8 ani. Dezvăluiri cutremurătoare făcute de Ministrul Justiției

Cel mai tânăr consumator de droguri din România are vârsta de doar 8 ani. Dezvăluiri cutremurătoare făcute de Ministrul Justiției

 

”Fenomenul drogurilor n-a fost tratat întotdeauna foarte pragmatic de statul român. Haideţi să spun că n-am fost extrem de realişti atunci când ne-am raportat la o vulnerabilitate extrem de serioasă. Am văzut cifrele pe care le-aţi prezentat, sunt absolut convinsă că dinamica trebuie să ne pună în permanenţă pe gânduri. Da, avem consumatori tineri şi din ce în ce mai tineri. Am discutat cu diverşi specialişti şi am aflat că cel mai tânăr român care a consumat droguri are 8 ani şi a fost dus la spital”, a declarat ministrul, la un post de știri.

Gorghiu a mai afirmat că vârsta aceasta scade nu doar la consumul de canabis, care este cel mai întâlnit drog în România şi cel mai întâlnit drog de risc în Europa, ci şi în cazul substanţelor psihoactive. În urmă cu câteva zile, ministrul Justiţiei anunţa că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminează posesia de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame.

„Cel mai consumat drog din România de tineri este canabisul. De asemenea, cel mai consumat drog la nivel european şi este un drog de risc este canabisul. De la consumul de canabis care azi de e de trei grame, mâine poţi să spui – păi de ce trei şi nu 15? De ce 15 şi nu 100? De ce 100 de grame şi nu un kg de canabis? Şi uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase”, a explicat ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *